Un bărbat în vârstă de 26 de ani, cu tulburări psihiatrice, a fost reţinut şi inculpat după descoprirea unor bombe artizanale cu uraniu la Rouffach, în Haut-Rhin, în Alsacia, declară surse concordante, care confirmă o dezvăluire a publicaţiei Le Canard enchaîne, pentru AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Forţe de ordine au fost avertizate printr-un apel telefonic de la Centrul de formare în care este şcolarizat tânărul, care le-a arătat colegilor săi înregistrări video cu pregătirea explizivilor.

Agenţi din cadrul Poliţiei Naţionale franceze de la Colmar şi genişti din cadrul Securităţii Civile s-au dus la domiciliul părinţilor tânărului, în dimineaţa lui 26 august, unde au descoperit ”patru bombe artizanale” - dintre care trei ”în stare de funcţionare”, ”din oxid de uraniu praf”, şi ”o piatră minerală radioactivă care iradiază 2.500 de becquereli”, declarăo sursă apropiată dosarului.

Această descoperire a declanţat intervenţia Celulei Mobile de Intervenţie Radiologică (CMIR), un serviciu al pompierilor, specializat în detectarea unor materiale radioactive, potrivit uneisurse din cadrul pompierilor.

SVASTICI ŞI CAGULE KU KLUX KLAN

Poliţiştii au descoperit, de asemenea, svastici şi cagule Ku Klux Klan (KKK).

Audiat, tânărul a declarat că a cumpărat totul pe site-ul Ebay şi că a fabricat aceste bombe pentru a le detona pe un câmp.

Potrvit unei surse din cadrul poliţiei, tânărul prezintă ”tulburări psihiatrice importante” şi se află sub monitorizare spitalicească. El nu era cunoscut serviciilor de informaţii, potrivit aceleiaşi surse.

Parchetul din Colmar a deschis o procedură judiciară, iar ancheta a fost încredinţată Poliţliei Judiciare din Mulhouse.

Suspectul a fost inculpat cu privire la fabricarea unor dispozitive explozive şi plasat în detenţie provizorie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.