Şase aleşi USR PLUS au depus, marţi, o plângere penală la DNA împotriva Primăriei Sectorului 3 şi edilului Robert Negoiţă, pentru abuz în serviciu, în cazul decesului celor doi muncitori pe şantierul nelegal deschis lângă Ministerul Culturii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Plângerea este depusă de consilierii generali Ana Ciceală şi Nicorel Nicorescu, consilierii locali Alexandru Sava şi Eugen Matei, din cadrul CL Sector 3, Teodora Stoian, consiliera ministrului Justiţiei, şi europarlamentarul Vlad Gheorghe, arată un comunicat de presă al USR PLUS.
 
Aleşii USR PLUS arată că lucrările desfăşurate pe şantierul de lângă Ministerul Culturii, din dispoziţia lui Robert Negoiţă, urmăreau modificarea accesului auto spre demisolul clădirii Ministerului Culturii, pentru ca în final să obţină spaţiu pentru amenajarea „câtorva terase”.
 
Totodată, consilierii generali şi locali, precum şi europarlamentarul Vlad Gheorghe, le mai cer procurorilor anticorupţie să cerceteze şi implicarea celor două firme subordonate Consiliului Local al Sectorului 3, Algoritm Rezidential SRL şi Algoritm Construcţii S3, precum şi a funcţionarilor din cadrul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public (DADP) a Sectorului 3, care au acţionat la ordinul verbal al primarului Negoiţă. Astfel, lucrările au fost efectuate cu utilaje şi muncitori de la cele două firme subordonate CL Sector 3, iar de asfaltare şi punerea bordurilor a fost responsabilă DADP.
 
În plângerea penală, aleşii USR PLUS arată următoarele:
 
Lucrările de pe şantier au fost efectuate de societatea Algoritm Rezidential SRL fără autorizaţie de construire, fără ca Sectorul 3 să aibă vreun drept asupra terenului şi fără să fie comunicată data începerii lucrărilor şi fără să fie luate măsurile de siguranţă necesare pentru evitarea accidentelor.
 
„Primarul Robert Negoiţă ştia despre aceste lucrări, desfăşurându-se din dispoziţia lui, edilul Sectorului 3 deplasându-se pe teren de mai multe ori. În discuţiile cu consilierii Eugen Matei şi Alexandru Sava a admis că ştie că nu are drept să facă lucrări pe teren, fără să informeze proprietarul şi fără să îi ceară acordul, dar s-a justificat susţinând că el vrea să fie o zonă frumoasă şi că ar dura prea mult ca să obţină avize. Măsurile dispuse de Robert Negoiţă au condus la lucrări nelegale ale Algoritm Rezidential SRL, lucrări care vor fi finanţate din banii contribuabililor. Din presa locală a rezultat că primarul Negoiţă urmărea modificarea accesului auto spre demisolul Bibliotecii Naţionale, pentru ca în final să amenajeze terase pe terenul unde s-au desfăşurat lucrări de şantier, dar pentru astfel de lucrări era obligatorie obţinerea prealabilă a unei autorizaţii”, mai indică sursa citată.
 
Sursa amintită mai spune că Robert Negoiţă le-a comunicat consilierilor USR PLUS că vrea să valorifice materialele extrase de pe teren, precum fier, beton, pământ, în colaborare cu terţi.
 
Confruntat de consilierii locali şi generali aflaţi pe teren, edilul Sectorului 3 le-a precizat de mai multe ori că este conştient de ceea ce face şi nu îl sperie nişte amenzi, în loc să facă demersuri pentru a pune în legalitate şantierul.
 
Consilierii generali şi locali le-au transmis procurorilor imagini surprinse pe şantierul nelegal, înregistrări video, inclusiv cu răspunsurile lui Robert Negoiţă la întrebările aleşilor locali de pe teren, solicitările făcute de consilierii USR PLUS şi PNL către Primăria Sectorului 3 şi răspunsul primit de aceştia.
 
USR PLUS mai reaminteşte că Ana Ciceală şi Nicorel Nicorescu, consilieri generali, consilierii locali Eugen Matei şi Alexandru Sava, şi Teodora Stoian au transmis, la începutul lunii august, o plângere şi procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, cu imagini şi înregistrări de pe şantierul deschis în zona Esplanada. Ei s-au pus la dispoziţia procurorilor pentru a fi audiaţi ca martori în dosarul morţii celor doi muncitori şi i-au cerut demisia lui Robert Negoiţă.
 
La începutul lunii iulie, aleşii USR PLUS au atras atenţia asupra lucrărilor nelegale efectuate la ordinul verbal al lui Robert Negoiţă şi au cerut explicaţii şi oprirea şantierelor.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.