Pompierii români aflaţi în misiunea din Grecia intervin, duminică, pentru a asigura protecţia a trei localităţi din zona Attica, acţionând pentru a limita propagarea incendiilor astfel încât să nu fie puse în pericol comunităţile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Astăzi, pompierii români din Grecia au misiunea de a asigura protecţia a trei localităţi din zona Attica. Salvatorii vor acţiona pentru limitarea flăcărilor astfel încât propagarea incendiilor să nu pună în pericol comunităţile", a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
 
FOTO: IGSU
FOTO: IGSU
 
Dispozitivul de intervenţie va fi format din 8 maşini de stingere incendii de pădure, 4 cisterne şi un vehicul utilitar 4x4 UTV. Totodată, 6 salvatori din cadrul Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă vor avea misiunea de a asigura alimentarea autospecialelor cu apă, precum şi crearea de culoare pentru limitarea propagării incendiilor, cu ajutorul drujbelor. 
 
FOTO: IGSU
FOTO: IGSU
 
"Un rol important în misiunea desfăşurată este constituit de supravegherea şi monitorizarea focarelor de incendiu din aer, cu ajutorul unei drone. Acest mod de lucru creează o imagine de ansamblu şi facilitează deciziile luate în timp real, pentru a proteja atât echipele de intervenţie, cât şi pentru a urmări frontul flăcărilor", a explicat sursa citată.
 
În tot acest timp, se menţine o legătură permanentă cu ofiţerul elen delegat în asistarea şi buna desfăşurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români. 
 
Potrivit IGSU, având în vedere temperaturile ridicate şi condiţiile de lucru, pentru a evita suprasolicitarea personalului, schimbarea turei este planificată să se realizeze la 6 ore.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.