Banca Comercială Română şi CFR Călători au anunţat vineri că implementează, începând de luni, 23 august, ora 00:00, soluţia de plată cu cardul bancar direct în tren, pentru patru dintre trenurile de călători care circulă pe ruta Gara de Nord – Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Banca Comercială Română şi CFR Călători implementează, începând de luni, 23.08.2021, ora 00:00, soluţia de plată cu cardul bancar direct în tren, pentru patru dintre trenurile de călători care circulă pe ruta Gara de Nord – Aeroportul Internaţional Henri Coandă. Astfel, trenurile operate de CFR Călători vor dispune în interior de câte două validatoare de plată prin care oricine îşi poate achita călătoria prin simpla apropiere a cardului bancar contactless (Mastercard sau Visa), indiferent de banca emitentă a cardului. Soluţia dezvoltată de BCR permite ca pe dispozitivele din tren să poată fi efectuate plăţi atât cu cardul bancar, dar şi cu un smartphone sau smartwatch asociat cu un card bancar”, a informat banca.

În acest moment, dispozitivele permit achiziţionarea a doua tipuri de bilete: bilet pentru adulţi (10 ani +), cu un cost de 4 lei şi bilet pentru copii (cu vârsta între 5-10 ani, călătoria fiind gratuită pentru cei sub 5 ani), cu un cost de 2 lei.

Călătorii nu plătesc niciun comision pentru achitarea contactless a călătoriei în tren.

„Implementarea soluţiei de plată contactless BCR pentru trenurile CFR Călători, care fac legătura între aeroport şi gară, este un alt exemplu de bună practică în digitalizarea transportului în comun şi trecerea spre un oraş inteligent, sustenabil, unde modernizarea şi siguranţa sunt prioritare. Avem 11,5 milioane de plăţi prin card, telefon sau alte dispozitive efectuate în mijloacele de transport în comun în prima jumătate a anului, România fiind pe locul 2 în Europa, cu soluţia de plată NFC (contactless) implementată de BCR în 16 oraşe, aşadar am convingerea că plata contactless în tren va fi apreciată şi adoptată rapid de un număr cât mai mare de călători“, a declarat Dana Dima, vicepreşedinte Retail & Private Banking BCR.

Pentru fiecare plată dispozitivul eliberează un bilet, pe care sunt imprimate informaţiile de călătorie, iar în următoarele săptămâni tichetul va fi disponibil bilingv, în română şi engleză.

„Simplificarea experienţei de plată pentru toţi cei care călătoresc pe această rută ne ajută să fim cu un pas şi mai aproape în efortul nostru de a transforma Bucureştiul într-un oraş inteligent, în care tehnologia creşte calitatea vieţii locuitorilor şi face mai uşoară adaptarea străinilor, fie că sunt turişti sau expaţi. În fiecare tren sunt instalate două dispozitive care permit plata contactless, iar modul de utilizare este foarte simplu şi intuitiv. Călătorii trebuie să apese tasta din stânga pentru activarea terminalului şi apoi să apropie orice card bancar/ceas/telefon contactless pentru a face plata, urmând să primească biletul tipărit. În cazul unui călător care doreşte să achiziţioneze mai multe bilete sau să aleagă un bilet de copil, atunci este apăsată tasta din dreapta şi ulterior se confirmă prin apăsarea tastei din stânga, după care este apropiat cardul pentru plată”, a declarat Ciprian Nicolae, şef departament Acceptare Carduri, BCR.

Românii au adoptat rapid plăţile contactless în transportul public, la trei ani de când BCR şi partenerii săi au început să le introducă pe scară largă în cele mai importante oraşe ale ţării. Peste 25 milioane de astfel de tranzacţii s-au înregistrat, în ultimii trei ani, iar acum au loc, în medie, peste 2,4 milioane de tranzacţii pe lună, într-un trend accelerat de creştere a utilizării, în contextul pandemiei, precizează banca.

”Sistemul propus de BCR a fost construit având la bază arhitectura de funcţionare reglementată de Mastercard şi VISA, astfel încât orice card emis oriunde în lume sub însemnele celor două organizaţii să poată fi utilizat pentru plata călătoriilor”, spun reprezentanţii BCR.

BCR a mai introdus acest sistem de plată, unic în România din punctul de vedere al funcţionalităţilor şi al integrării financiar-bancare, şi în oraşele Bucureşti, Sibiu, Oradea, Cluj, Iaşi, Buzău, Timişoara, Reşiţa, Ploieşti, Piteşti, Baia-Mare, Râmnicu-Vâlcea, Sighişoara, Craiova, Arad şi Botoşani, unde s-a lucrat îndeaproape cu Regiile de Transport Public, iar soluţia a fost adaptată de la un oraş la altul, în funcţie de specificul local al companiei de transport. De asemenea, din martie 2020, BCR a pus în funcţiune, în parteneriat cu Metrorex, un sistem similar în toate staţiile de metrou din Bucureşti, care permite plata cu orice card bancar contactless la toate porţile de acces. Din mai 2020, soluţia de plată a fost implementată şi în mijloacele de transport de la STB, astfel că la acest moment în toate mijloacele de transport tip Otokar şi Mercedes Hybrid călătorii pot achita cu orice card/telefon/ceas contactless.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private şi a băncilor de locuinţe.

BCR are o reţea de 18 centre de afaceri şi 16 birouri mobile dedicate companiilor şi 370 de unităţi retail. BCR este banca nr.1 în România pe piaţa tranzacţiilor bancare, având cea mai mare reţea naţională de ATM-uri şi maşini multifuncţionale – aproape 1.800 de echipamente, aproximativ 11.400 POS-uri şi servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking şi E-commerce.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.