Expoziţiile din programul celei de-a XXVIII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, în perioada 20-29 august, sunt dedicate personalităţilor culturale ale României, între care Emil Cioran, Constantin Brâncuşi sau Samuel von Brukenthal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Una dintre marile surprize ale FITS 2021 este prezenţa marelui regizor Silviu Purcărete şi a reputatului scenograf Helmut Stürmer, nu doar în sălile de spectacole, ci şi în sala de expoziţie, cu o colecţie de desene inedite.

Expoziţia „Desene în spatele scenei. Stürmer - Purcărete” va putea fi vizionată la Centrul de Informare Turistică  CIT (Piaţa Mare, nr. 2), iar vernisajul are loc în 22 august, la ora 14.30.

Helmut Stürmer este unul dintre cei mai apreciaţi scenografi români, cu o activitate prolifică atât în ţară, cât şi peste hotare. A colaborat cu regizorul Silviu Purcărete la conceperea câtorva dintre cele mai aclamate spectacole ale momentului, montate la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, printre care se numără „Faust”.

Silviu Purcărete, unul dintre cei mai cunoscuţi regizori români de teatru are o carieră impresionantă ce i-a asigurat renumele dincolo de graniţele ţării natale. Acest fapt se vede prin multitudinea de premii naţionale şi internaţionale sau prin prezenţa la multe dintre manifestările şi festivalurile teatrale marcante ale lumii.

„Chimonoul întâlneşte ia”, expoziţie de textile tradiţionale de colecţie - Iulia Gorneanu şi Laura Caraman, va fi vernisată în 20 august, la ora 16.00, la Centrul Cultural Habitus.

Simboluri ale culturilor tradiţionale ce le-au creat, chimonoul japonez şi ia românească au devenit piese vestimentare iconice, influenţând moda ultimului secol într-un mod covârşitor.

Anul acesta, România şi Japonia celebrează o sută de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice.

„De la Cioran - trei ecouri artistice la scrierile lui”, expoziţie de pictură, grafică şi tablouri de sticlă - Laurence Bourgeois, Jean-Marc Barrier şi Mirela Vasile, va avea loc la Muzeul de Artă Contemporană Brukenthal (str Tribunei, nr. 6).

2021 marchează a 110-a aniversare de la naşterea scriitorului Emil Cioran, la Răşinari, lângă Sibiu. Vernisajul va avea loc în 21 august, la ora 15:30.

„Oglinzile lui Brâncuşi”, expoziţie interactivă, este programată la Cercul Militar, Sala Festivă (Bulevardul Victoriei, nr. 5).
Vernisajul va avea loc în 22 august, la ora 16.00. „Mirrors of Brâncuşi” este un proiect organizat de Fundaţia Art Production, Centrul de Resurse pentru Cetăţenie Activă şi Christian Westblink, cu sprijinul JTI şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

„Monumental”, expoziţia de grafică - Bruno Maria Brandt, are loc la Palatul Brukenthal, Palatul de Cartografie (Piaţa Mare, nr. 4), Muzeul de Artă Contemporană Brukenthal (str Tribunei, nr. 6). 

„Trei secole Brukenthal, Arta europeană 1500-1800”, expoziţie de gravură - colecţia av. George Şerban, se desfăşoară la Palatul Brukenthal (Piaţa Mare, nr. 4).

„Eye SB-you!”, expoziţie de pictură - Alexandru Cînean, este organizată la NO!HAI Ambasada Creativă (Piaţa Mică, nr. 3).

„Cuvinte întrupate 2.0. Scene la cutie”, expoziţie de fotografie, arta instalaţiei si muzică - Luana Popa, Dumitru Dinel Teodorescu, Tibor Cari are loc la Teatrul Gong, iar vernisajul este programat în 21 august, la ora 16:00.

Filiala Sibiu a Uniunii Artiştilor Plastici se alătură îndemnului Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu 2021: „Construim speranţa împreună”, organizând, în cadrul Festivalului, în colaborare cu Muzeul Naţional Brukenthal, Salonul Interjudeţean de Arte Vizuale al Filialei UAP Sibiu 2021. Expoziţia de pictură, grafică, fotografie, artă decorativă şi sculptură poate fi vizionată la Palatul Brukenthal (Piaţa Mare, nr. 4),Galeria UAP (Piaţa Mare, nr. 12).

Expoziţia de fotografie „Génica Athanasiou: muză şi parteneră a lui Antonin Artaud”, are loc la Facultatea de Litere, Foaier, ULBS, şi va fi vernisată în loc în 21 august, la ora 14:30. Este un proiect iniţiat de către Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul Francez.

O altă expoziţie va delecta publicul FITS, în perioada 20-29 august - „Soft Escape”, instalaţie, de Ştefan Radu Creţu, la Teatrul Naţional Radu Stanca.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.