Premierul Forin Cîţu face sâmbătă, de la ora 14.00, declaraţii la Palatul Victoria, după mai multe zile în care nu a mai avut apariţii publice şi în contextul scandalului provocat de informaţiile referitoare la inchisoarea făcută în urmă cu 20 de ani în SUA, când a fost prins conducând maşina în stare de ebrietate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 

De la apariţia informaţiei pe această temă, premierul a comunicat doar pe reţelele sociale, făcând atât anunţuri legate de activitatea Guvernului, dar postând şi imagini de la o vizită a sa în SUA, însoţite de diverse melodii.
Premierul Florin Cîţu a precizat, miercuri, întrebat dacă în trecut a fost închis două zile în SUA şi a plătit o amendă, că a făcut o greşeală în urmă cu 20 de ani, dar este interesant că informaţia apare de abia acum când are loc competiţia internă a PNL.
 
”Acum 20 de ani, a fost vorba de DUI, este vorba de conducere sub influenţa alcoolului. Am plătit amenda respectivă, o amendă foarte mare. Este contravenţie, am făcut o greşeală acum 20 de ani. Este interesant că în patru tururi de scrutin cu PSD nu a apărut această informaţie, apare acum în competiţia internă din PNL”, a declarat Florin Cîţu. 
 
Răspunzând unei întrebări, prim-ministrul a precizat că el a condus maşina după ce a consumat alcool. 
 
”Eu am condus, a fost o greşeală, am condus, am plătit foarte scump, a trebuit să-mi vând maşina, să merg un an de zile pe jos. Nu e un motiv pentru care să te mândreşti”, a mai afirmat Cîţu. 
 
Acesta a mai spus că a fost vorba despre o contravenţie.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, afirmă că nu a primit nici de la Florin Cîţu, nici de la serviciile de informaţii date pe această temă.
PSD a cerut demisia premierului, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmând că că legea în România prevede că persoanele cu condamnări penale nu pot fi membri ai Guvernului, iar în acest context criticându-l pe preşedintele Klaus Iohannis, despre care susţine că "se face că nu vede legea". Ciolacu cataloghează drept "ridicole" declaraţiile unor membri ai PNL despre care spune că "aruncă în derizoriu" fapta premierului. "Cîţu vrea să stea pe scaunul Brătienilor pentru că a făcut puşcărie pentru că e beţiv?”, adaugă Marcel Ciolacu.
Co-preşedintele USR PLUS, europarlamentarul Dacian Cioloş, consideră că informaţiile privind trecutul premierului Florin Cîţu reprezintă "o problemă gravă" care, chiar dacă nu mai are efecte juridice, ţine de etică şi de morală. Cioloş declară că USR-PLUS aşteaptă clarificări din partea PNL, formaţiunea care l-a susţinut pe Cîţu pentru şefia Guvernului.
Reprezentanţii Sindicatului Europol au transmis vineri că alcoolemia de 0,161 (BAC) a premierului Florin Cîţu atunci când a fost prins conducând în Statele Unite "se traduce" în aproximativ un litru de tărie (whiskey, vodcă) sau aproximativ 5 sticle (750 ml) de vin sau foarte multe sticle de bere (500 ml) băute în multe ore. Fapta "reprezintă o veritabilă infracţiune", adaugă aceştia.
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.