Israelul vrea să aprobe construirea a 2.000 de locuinţe destinate unor colonişti şi a altor câteva sute destinate unor palestinieni, în Cisiordania ocupată, pentru prima oară de la învestirea Guvernului Naftali Bennett, în iunie, au anunţat joi surse israeliene, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un oficial israelian în domeniul securităţii a declarat AFP, sub protecţia anonimatului, că autorităţile urmează să autorizeze săptămâna viitoare construirea a ”aproximativ 2.000 de locuinţe în localităţi evreieşti” din Cisiordania, un teritoriu palestinian ocupat de israel din 1967.

Ele ar urma să aprobe, de asemenea, construirea a ”aproximativ 1.000 de locuinţe destinate unor palestinieni în zona C”, un sector din Cisiordania aflat sub control civil şi securitar israelian, potrivit acestei surse.

Consiliul Superior al Planificării din cadrul administraţiei civile, care aprobă în general aceste planuri, urmează să analizeze aceste proiecte la 17 şi 18 august, potrivit agendei instituţiei, afişată online.

Acest proiect vizează 1.956 de unităţi locative în colonii, dintre care 399 la Revava, 377 la Kedumim şi 286 la Bracha, colonii situate în apropierea oraşului palestinian Nablus, în nordul Cisiordaniei, a anunţat, într-un comunicat, organizaţa israeliană anticolonizare ”Pace Acum”.

Israelul intenţionează, de asemenea, să construiască locuinţe pentru palestinieni, în sectoarele Betleem (sud), Jenin şi Tulkarem (nord), potrivit acestui ONG.

Proiectul cu privire la palestinieni este o ”tentativă de legitimare a colonizării” israeliene şi trădează o ”dornţă de abatere a atenţiei comunităţii internaţionale şi opiniei publice mondiale”, denunţă într-un comunicat Ministerul palestinian de Externe.

Organizaţia ”Pace Acum” consideră că ”autorizarea (construirii) a câteva sute de locuinţe pentru palestinieni nu poate ascunde discriminarea şi nu schimbă faptul că Israelul menţine un regim ilegal de ocupaţie şi de discriminare în teritoriile (palestiniene)”.

Construirea unor noi locuinţe în colonii ”dăunează şanselor ajungerii la pace”, avertizează ONG-ul.

Deputatul Mossi Raz, din cadrul Partidului Meretz (stânga), membru al coaliţiei guvernamentale, a criticat la rândul său acest anunţ.

”Coloniile sunt imorale şi ilegale şi ne pun în pericol relaţiile cu palestinienii şi cu lumea”, a denunţat la postul public de radio.

”Consiliul Yesha”, principala organizaţie care îi reprezintă pe coloniştii din Cisiordania - pe care Naftali Bennett a prezidat-o o vreme - a deplâns, la rândul său, faptul că permisele de construcţie pentru israelieni sunt prezentate ca legate de locuinţe construite pentru palestinieni.

”Consolidarea prezenţei evreieşti în centrul patriei nu trebuie să  depindă de permisele de construcţie acordate populaţiei arabe”, a subliniat citat într-un comunicat unul dintre liderii organizaţiei, Yossi Dagan.

Aproximativ 475.000 de colonişti trăiesc în Cisiordania, unde trăiesc de asemenea 2,8 milioane de palestinieni.

Colonizarea Cisiordaniei ocupate şi a Ierusalimului de Est anexat de către Israel - ilegală în dreptul internaţional - a continuat în toate guvernele istraeliene, începând din 1967.

Ea s-a accelerat în ultimii ani, în timpul fostului premier Benjamin Netanyahu.

Succesorul lui Netanyahu, Naftali Bennett, conduce de la jumătatea lui iunie o coaliţie eteroclită, din care fac formaţiuni de la dreapta radicală şi până la partide de stânga care susţin o blocare a colonizării.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.