Autorităţile din Sectorul 4 cer Primăriei Capitalei să facă tratamente de deratizare şi dezinsecţie în curţile unităţilor de învăţământ din sector, având această obligaţie legală. Locuitorii din zonă se plâng că şobolanii sunt peste tot. Tratamentele sunt, însă, greu de realizat din cauza tăierii fondurilor din Programului Unitar de Acţiune pentru Deratizare şi Dezinsecţie pe anul 2021.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Direcţia Generală de Administrare a Unităţilor de Învăţământ şi de Sport Sector 4 a transmis, în 22 iulie, o adresă către Primăria Capitalei în care solicită efectuarea de tratamente de deratizare şi dezinsecţie. 
 
”Vă rugăm să demaraţi procedurile necesare în vederea aplicării tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor, căuşelor şi şobolanilor în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar de statde pe raza Sectorului 4”, se arată în documentul citat. 
 
Surse din Primărie au transmis, pentru News.ro, că autoritatea locală solicită de drept deratizare în curţile şcolilor din sectorul 4.
 
”PMB are o obligaţie legală în a le trata, însă, în acest moment, nu are cum să facă aceste tratamente pentru că în Programului Unitar de Acţiune pentru Deratizare şi Dezinsecţie pe anul 2021 au fost tăiate nejustificat 87% din suprafeţe (suprafata redusă de la 5,5 mil m2 la 790 mii m2)”, au declarat sursele citate. 
 
Acestea au precizat că amendamentul propus de primarul general a redus cu 65% suprafaţa parcurilor în care se fac tratemente în 2021 şi cu 87% suprafaţa curţilor şcolilor vizate de acţiuni.
 
Locuitorii din Sectorul 4, ca şi cei din alte zone ale Capitalei, de altfel, se plâng de existanţa şobolanilor şi de faptul că nu mai pot face faţă invaziei acestora. 
 
Şi alte primării s-au plâns, în ultima perioadă, de efectele reducerilor din cadrul Programului Unitar de Acţiune pentru Deratizare şi Dezinsecţie pe anul 2021. 
 
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, în 19 mai, proiectul de hotărâre privind aprobarea finanţării de la bugetul Municipiului Bucureşti a Programului Unitar de Acţiune pentru Deratizare şi Dezinsecţie în anul 2021.
Proiectul a fost aprobat cu 51 de voturi ”pentru” şi o abţinere.
 
Potrivit unui amendament propus de primarul general, Nicuşor Dan, costul total pentru pentru deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie pentru anul 2021 va fi de 16,7 milioane de lei, la jumătate faţă de suma propusă de Compania Eco-Igienizare, prestatorul acestor servicii. 
 
Tratamentele de deratizare se vor aplica în perioada iunie – noiembrie, în:
-        Spaţii deschise din domeniul public şi privat al PMB – parcuri, spaţii verzi, Grădina Zoologică;
-        Cimitire;
-        Terenuri ale instituţiilor publice locale, inclusiv depouri, parcări publice, etc.;
-        Terenul aferent imobilelor cu spaţii destinate locuinţelor colective – asociaţii de proprietari/locatari, cămine studenţeşti, cămine de elevi, locuinţe sociale, parcări de reşedinţe, etc.;
-        Clădiri care aparţin instituţiilor publice şi entităţilor subordonate PMB (subsol şi spaţii tehnice, de producţie, supraterane);
-        Clădiri care aparţin instituţiilor publice ale autorităţilor locale, altele decât PMB;
-        Imobile cu spaţii destinate locuinţelor de tip condominiu (asociaţii de locatari/proprietari, cămine de elevi, locuinţe sociale -subsol);
-        Alte spaţii din interiorul spaţiilor deschise din domeniul public şi privat al Municipiului Bucureşti;
-        Cămine şi canale aferente reţelelor tehnico-edilitare;
-        Sistemul de monitorizare a traficului in Bucureşti- cemerete, dulapuri, echipamente, cămine.
 
În 8 iunie, la începerea acţiunilor de dezinsecţie şi deratizare din Capitală, primarul Capitalei declara: ”Aş fi vrut să începem aceste operaţiuni mai devreme, dar situaţia financiară a primăriei (datoriile curente de 3 miliarde, conturile poprite, investiţiile blocate) ne-a forţat să decidem tăieri sau amânări de cheltuieli. Nu e plăcut atunci când scoţi gunoiul de sub preş, dar acum suntem pe un drum bun, iar primăria îşi va îndeplini obligaţiile faţă de bucureşteni”.
 
Într-o conferinţă de presă de joi, Nicuşor Dan a susţinut că nu există o creştere semnificativă a numărului de rozătopare faţă de anii precedenţi şi a anunţat că demarează primul tratament pentru deratizare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.