Aproximativ 70% dintre adulţi au fost vaccinaţi cu cel puţin o doză de vaccin împotriva covid-19 în Statele Unite - un obiectiv atins cu o lună întârziere faţă de data stabilită de către preşedintele american Joe Biden, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unor date de la Centrele de prevenţie şi luptă împotriva maladiilor (CDC), principala agenţie sanitară americană, 60,6% dintre adulţi şi 49,7% din populaţia totală au fost vaccinate complet.

Joe Biden a anunat obiectivul atingerii nivelului de 70% la 4 iulie, de Ziua Naţională a Americii, drept un simbol al învingerii pandemiei.

Însă o încetinire a ritmului campaniei de vaccinare - mai ales în regiuni tradiţional conservatoare din Sud şi în Midwest, dar şi în rândul populaţiei mai tinere, mai sărace şi a minorităţilor etnice - a împiedicat atingerea acestui obiectiv.

Statele Unite au înregistrat, însă, o creştere a ritmului vaccinării în ultimele săptămâni - în cele mai afectate regiuni de un val recent de covid-19, cauzat dîn mare parte de varianta indiană (delta) a SARS-Cov-2, foarte contagioasă.

Bilanţul mediu zilnic la nivel naţional depăşeşte în prezent 60.000 de cazuri şi creşte rapid.

În urma vaccinării complete a 80% din persoanele în vârstă de peste 65 de ani, numărul spitalizărilor şi morţilor creşte într-un ritm mult mai lent decât în timpul valurilor precedente.

Statele Arkansas, Missouri, Louisiana şi Florida înregistrează o creştere importantă a nivelului vaccinării.

Vaccinarea cu o singură doză de vaccin de tip ARN mesager Pfizer sau Moderna asigură o protecţie puternică împotriva variantelor precedente ale SARS-CoV-2, însă studii ştiinţifice noi au demonstrat că este necesară vaccinarea cu două doze de vaccin împotriva variantei indiene.

Vaccinarea cu o eventuală a treia doză de vaccin a anumitor grupuri - imunodeprimaţi - este evaluată în prezent de către autorităţile federale americane din domeniul sănătăţii.

CDC şi-au reiterat recomandarea purtării măştii - în interior - în zone cu risc mare, inclusiv de către persoane vaccinate, după ce o analiză preliminară a sugerat că persoanele vaccinate - pozitive covid-19 cu varianta indiană - pot transmite virusul altor persoane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.