Simona Halep a ieşit din Top 10 WTA în clasamentul live, după ce a pierdut cele 190 de puncte câştigate în 2019 la turneul de la Toronto, la care a ajuns în sferturile de finală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În acest moment, Halep ocupă locul 13 WTA şi această poziţie va fi oficializată lunea viitoare.

Jucătoarea română va părăsi, astfel, Top 10 după 373 de săptămâni de prezenă neîntreruptă în primele zece jucătoare ale lumii. Halep a intrat în Top 10 WTA la 27 ianuarie 2014 şi este pe locul al optulea în ceea ce priveşte longevitatea între primele zece jucătoae, din noiembrie 1975, când a fost dat publicităţii primul clasament WTA.

Simona Halep nu a mai jucat din 12 mai, de la turneul de la Roma, când a suferit o accidentare la gleznă, care a făcut-o să rateze turnee importante, precum Roland Garros, Wimbledon şi Jocurile Olimpice.

Sportiva română va participa, săptămâna viitoare, la turneul canadian de categorie WTA 1.000, care în acest an se va desfăşura la Montreal, unde a primit un wild card.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.