Atleta Andrea Miklós nu va lua startul marţi, în calificări la 400 metri, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, ea având leziuni la un tendon ahilean.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Andrea Miklós nu va putea participa la Jocurile Olimpice, deşi se află la Tokyo. Andrea a simţit dureri după primele antrenamente în Japonia, în cantonamentul făcut înainte de intrarea în Satul olimpic. Medicul coordonator al Team Romania a solicitat efectuarea unui examen RMN, care a arătat leziuni la nivelul tendonului ahilean, existând oricând riscul de rupere în solicitanta probă de 400 m la care urma să ia startul”, a anunţat, luni, COSR.

Ca urmare atare, s-a decis retragerea sportivei din concurs.

Cazul a fost raportat la Comisia Medicală a CIO, mai transmite COSR.

Andrea Miklós se află încă în Satul olimpic şi se va întoarce în ţară.

În urma acestei situaţii, România rămâne în calificările din concursul atletic cu patru sportivi: Daniela Stanciu (săritura în înălţime), Marius Cocioran (50 km marş), Rareş Toader (aruncarea greutăţii), Alexandru Novac (aruncarea suliţei). În finală la aruncarea ciocanului este calificată Bianca Ghelber.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.