Marea Britanie consideră că Iranul a atacat un petrolier administrat de Israeln în largul Omanului, în care au fost ucişi un britanic şi un român, şi a afirmat că lucrează cu partenerii săi la ”un răspuns concertat”, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Iranul a negat duminică, mai devreme, că ar fi fost implicat în incident, după ce a fost acuzat de Israel.

Evaluările Marii Britanii au ajuns la concluzia că este foarte probabil ca Iranul să fi folosit una sau mai multe drone pentru a efectua atacul ”ilegal şi dur”, a declarat secretarul britanic de Externe Dominic Raab.

"Credem că acest atac a fost deliberat, ţintit şi a constituit o încălcare clară a dreptului internaţional de către Iran. Marea Britanie colaborează cu partenerii noştri internaţionali la un răspuns concertat la acest atac inacceptabil", a spus Raab”.

 Primul ministru israelian, Naftali Bennett, a acuzat Teheranul de ”încercarea de a eluda responsabilitatea” pentru atac şi a numit negarea acestuia ca fiind ”laşă”.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Saeed Khatibzadeh, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă săptămânală, că ”regimul sionist (Israel) a creat nesiguranţă, teroare şi violenţă ... Aceste acuzaţii cu privire la implicarea Iranului sunt condamnate de Teheran. Astfel de acuzaţii sunt menite de Israel să abată atenţia de la fapte şi sunt nefondate", a spus Khatibzadeh.

Britanicul şi românul au fost ucişi în incidentul care a implicat Mercer Street, o navă cu pavilion liberian, deţinută de japonezi, administrată de Zodiac Maritime, deţinută de Israel.

Marina SUA, care escortează petrolierul cu portavionul său USS Ronald Reagan, a declarat sâmbătă că indicii timpurii ”arată în mod clar” un atac cu drone.

Vorbind duminică în cadrul unei reuniuni săptămânale a cabinetului său, Bennett a spus: ”Declar fără echivoc: Iranul este cel care a efectuat atacul asupra navei. Noi, în orice caz, avem propriul nostru mod de a transmite mesajul către Iran”, adăugând că serviciile de informaţii îi susţin afirmaţia", a spus Bennett.

Ministrul de Externe al Israelului a declarat mai devreme că incidentul merită un răspuns dur.

Au existat explicaţii variate pentru ceea ce sa întâmplat cu petrolierul. Zodiac Maritime a descris incidentul ca fiind ”suspectat de piraterie”, iar o sursă de la Centrul de Securitate Maritimă din Oman a declarat că a fost un accident care a avut loc în afara apelor teritoriale ale Omanului.

Surse americane şi europene familiarizate cu rapoartele de informaţii au declarat că Iranul este principalul lor suspect pentru incident.

Iranul şi Israelul au făcut schimb de acuzaţiile referitoare la ataaacuri reciproce, în ultimele luni.

Tensiunile s-au amplificat în regiunea Golfului de când Statele Unite au reintrodus sancţiunile împotriva Iranului, în 2018, după ce preşedintele de atunci, Donald Trump, a retras Washingtonul din acordul nuclear, convenit în 2015 de Teheran cu puterile majore.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.