Un muncitor a murit din cauza unor arsuri, iar alţi şase au fost răniţifoarte grav într-un incendiu care a izbucnit într-o uzină chimică în sudul Rusiei, potrivit autorităţilor şi agenţiilor ruse de presă, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unor prime estimări, munictori ”insuficient de calificaţi” au ”încălcat neintenţionat” reglementări în domeniul securităţii în timpul tratării unor produse chimice, potrivit agenţiei ruse de presă Interfax.

Accidentul a avut loc joi seara, într-un atelier al uzinei Kamenski, în regiunea Rostov, un furnizor al armatei ruse, a anunţat într-un comunicat această întreprindere publică.

Incendiul a fost controlat rapid şi ”nicio substanţă chimică nu a fost emisă în atmosferă”, dă asigurări compania.

Şapte muncitori au suferit arsuri, iar unul dintre ei ” a murit, din nefericire”, a anunţat Ministerul rus al Industriei şi Comerţului, din cadrul căruia un oficial a fost numit la conducerea unei comisii guvernamentale însărcinată să ancheteze accidentul.

Potrivit uzinei, victimele au fost spitalizate în oraşul Kamensk-Şahtinski.

Ele ”se află într-o stare gravă”, potrivit Interfax.

PRODUSE CHIMICE PENTRU ARMATA RUSĂ

Uzina Kamenski, cu sediul în oraşul Kamensk-Şahtinsk produce, în mod oficial, ”produse chimice cu destinaţie specială”, adică pentru armata rusă, vizând o ”consolidare a capacităţilor defensive” ale Rusiei, potrvit site-ului întreprinderii.

Ea produce, de asemenea, o vastă gamă de produse chimice de uz civil - antigel şi sare de sodiu.

O Comisie de anchetă guvernamentală cu privire la acest accident a fost înfiinţată, iar la conducerea acesteia a fost numit conducătorul Departamentului însărcinat cu armament convenţional, muniţie şi produse chimice speciale din cadrul Ministerului Industriei şi Comerţului, Dmitri Kapranov, precizează uzina în comunicat.

”Operaţiunea tehnologică în cursul căreia a izbucnit incendiul este extrem de automatizată şi nu prevede prezenţa oamenilor în atelier”, subliniază într-un comunicat ministerul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.