Un ospătar din Hong Kong, Tong Ying-kit, în vârstă de 24 de ani, a fost condamnat vineri la nouă ani de închisoare - prima hotorâre judecătorească pronunţată în legătură cu o infracţiune penală prevăzută de legea securităţii naţionale impusă de Beijing fostei colonii britanice, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tong Ying-kit  a fost găsit vinovat marţi de ”terorism”, după ce a intrat cu o motocicletă în trei poliţişti, dar şi de ”secesiune”, deoarece a agitat un steag pe care scria ”Eliberaţi Hong Kongul, revoluţia timpurilor noastre”.

Această lozincă s-a impus drept principalul slogan al uriaşei mobilizări populare din 2019.

Faptele au avut loc la 1 iulie 2020, în ziua intrării în vigoare a legii securităţii naţionale.

PROCES FĂRĂ JURIU

El a fost declarat vinovat, marţi, de către un panel de trei judecători, care a stabilit că steagul pe care-l agita conţinea acest slogan ”capabil să incite alte persoane să comită o faptă de secesiune”, şi care, astfel, era ilegal.

El a fost condamnat la opt ani de închisoare cu privire la ”terorism” şi la şase ani şi jumătate de închisoare cu privire la ”incitare la secesiune”.

Stabilind că cele două pedepse pot fi comutate parţial, magstraţii l-au condamnat, într-un final, la nouă ani de închisoare.

Acest proces, care a durat două săptămâni, s-a desfăşurat fără juriu - o adevărată ruptură cu tradiţia din Hong Kong.

Cei trei magistaţi au fost aleşi de către Executivul din Hong Kong să judece dosare în domeniul securităţii naţionale.

Peste 60 de persoane au fost inculpate în baza legii securităţii naţionale, impusă drept principalul instrument al represiunii chineze a mişcării în favoarea democraţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.