Primarul Braşovului, Allen Coliban, a anunţat, joi, că zece şcoli din municipiu vor avea curţile deschise pentru copii în weekend şi în vacanţe pentru ca aceştia să se poată juca. Comunitatea Declic a cerut ca acest lucru să se întâmple în întreaga ţară, un protest în acest sens fiind organizat în faţa Primăriei Cluj-Napoca, întrucât Emil Boc este preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Allen Coliban a anunţat joi, că a fost aprobat prin hotărâre de Consiliul Local proiectul "Fără lacăte pe curtea şcolii". El a explicat că în weekend şi în vacanţe vor fi deschise curţile şcolilor pentru copii, iar acolo unde este cazul măsura va fi aplicată după un program, sub pază şi în baza unor reguli de siguranţă. 
Primarul a precizat cum a luat naştere acest proiect. 
 
“Acest proiect a plecat din dorinţa cetăţenilor de a deschide curţile şcolilor pentru copii. În 2018, asociaţia Reactiv Braşov, prin David Sorin şi Codruţ Bucur, a strâns peste 8000 de semnături fizice pentru acest proiect şi mă bucur că am reuşit măcar în parte să ducem dorinţa lor la bun sfârşit. Vreau să le mulţumesc pentru munca depusă. Dacă pe vremuri puteam să ne jucăm în spatele blocului, astăzi maşinile au preluat mult din spaţiul de joacă, iar pe stradă este evident lipsit de siguranţă să ne lăsăm copiii să se joace. Astfel a reieşit necesitatea deschiderii curţilor şcolilor în afara orelor de curs”, a transmis Coliban. 
 
El a afirmat că deşi 24 de şcoli erau incluse în acest program, consilierii PNL şi PSD au votat reducerea acestora la 10 şcoli. 
 
“Din păcate, deşi proiectul propus de consilierii (cărora le mulţumesc pentru implicarea sinceră şi profesionistă) USR PLUS includea 24 de şcoli care să intre în acest program, consilierii PNL şi PSD au votat reducerea acestui număr la doar 10 şcoli. Asta înseamnă că mai puţini copii vor beneficia de acest proiect. În viitor, după implementarea lui în aceste 10 şcoli şi după analiza impactului, ne vom lupta pentru a deschide şi restul curţilor, micuţii braşoveni având dreptul să se joace în siguranţă, în cartierul lor”, a precizat primarul Braşovului.
 
Şcolile ale căror curţi vor fi deschise sunt: 
 
- Colegiul Naţional “Áprily Lajos”, str. După Ziduri 3
- Şcoala Generală 3, str. Venus 1
- Şcoala Generală 5, str. Dr. Cantacuzino 3
- Şcoala Generală 8, str. Verii 2A
- Şcoala Generală 9 “Nicolae Orghidan”, corp A+B, str. Brazilor 18
- Şcoala Generală 11, str. Busuiocului 1
- Şcoala Generală 13, str. Olteţ 12
- Şcoala Generală 14, Corp C, str. Fagurului 1
- Şcoala Generală 15, str Mihai Viteazul 100
- Şcoala Generală 31, str. Simeria 5 
 
Comunitatea Declic a organizat, joi, în faţa Primăriei Cluj-Napoca, un protest intitulat "Scoateţi lacătul de la curtea şcolii! Strada nu e loc de joacă!", constând în improvizarea unui spaţiu de joacă tocmai pentru a atrage atenţia că strada nu este potrivită pentru acest lucru.
 
Totodată, o petiţie cu 10.000 de semnături prin care se cere ca toate curţile şcolilor să fie accesibile pentru copii şi în timpul liber, în week-end-uri şi în vacanţe a fost înmânată primarului Emil Boc, preşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România, care să îi convingă şi pe ceilalţi edili.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.