Un apicultor în vârstă de 64 de ani a fost arestat miercuri de către autorităţile elene, acuzat de faptul că se află la originea unui incendiu de pădure care a avariat mai multe locuinţe pe Muntele Penteli, la periferia de nord a Atenei, a anunţat un reprezentant al pompierilor, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bărbatul urma să se prezinte la procuratură miercuri, potrivit aceleiaşi surse.

El este suspectat de faptul că a ars frunze în apropiere de stupi, la Stamata, de unde a pornit incendiul, potrivit Ministerului grec al Protecţiei Civile.

Alte patru persoane au fost arestate marţi, în cadrul unei anchete, după care au fost eliberate de către poliţia greacă.

Incendiul a izbucnit marţi, în localitatea Stamata, situată la aproximativ 30 de kilometri de Atena, după care s-a extins în comunele Dionysos şi Rodopoli, într-o pădure de pini, pe Muntele Penteli, fără să se soldeze cu victime.

INCENDIUL CONTROLAT, CANICULĂ JOI

Incendiul era ”sub control” miercuri, au anunţat pompierii greci.

”O casă a fost arsă, iar alte 12 au suferit pagube, mai ales la acoperiş. Aproximativ zece maşini au fost arse”, a precizat Protecţia Civilă.

Incendiul s-a extins rapid în această regiune împădurită, în care se află case răzleţe.

Mai mulţi locuitori şi-au părăsit casele ameninţate de flăcări, iar autorităţile au trimis mesaje de alertă prin SMS.

În total 310 pompieri au fost mobilizaţi, susţinuţi de zece elicoptere şi opt bombardiere cu apă, potrivit pompierilor.

Vântul bate cu 38 km/h, iar o temperatură de 37 de grade celsius complica operaţiunle.

Un val de căldură excepţională urmează să aibă loc începând de joi în Grecia.

În iulie 2018, 102 persoane au murit în oraşul Mati, în apropiere de Atena, cel mai grav bilanţ al unui incendiu în Grecia. O mare parte a pădurii de pini de pe Muntele Penteli a fost devastată în incendii importante în 1995 şi 1998.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.