Preşedintele american Joe Biden l-a nominalizat pe Mark Gitenstein, un vechi colaborator, în postul de ambasador al Statelor Unite la Uniunea Europeană (UE), în contextul în care administraţia sa încearcă să-şi consolideze relaţiile cu Cei 27, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În timpul preşedinţiei lui Barack Obama, Mark Gitenstein a fost ambasador într-un stat membru UE - România, de unde provin unii dintre strămoşii săi.

Mark Gitenstein a încercat să lupte împotriva abuzurilor puterii române de atunci şi în favoarea privatizării economiei tinerei democraţii române.

Joe Biden s-a angajat să consolideze relaţiile cu aliaţii Statelor Unite şi a fost mereu un susţinător entuziast al UE, spre deosebire de predecesorul său democrat Donald Trump, sceptic faţă de instituţiile internaţionale şi care a aplaudat Brexitul.

Mark Gitenstein, avocat ca formare, a fost timp de 17 ani consilierul democrat al Comisiei Judiciare a Senatului, unde a devenit un apropiat al lui Joe Biden, care a fost preşedintele acestei comisii.

El a lucrat cu viitorul preşedinte într-un moment-cheie al carierei sale, şi anume respingerea de către Senat a lui Robert Bork, un candidat ultraconservator la Curtea Supremă, despre care a scris ulterior o carte.

Nominalizarea este necesar să fie confirmată în Senat, în care democraţii deţin controlul, dar în care republicanul Ted Cruz a întârziat confirmări ale unor nominalizări din cauza unor obiecţii cu privire la poziţia lui Joe Biden faţă de gazoductul Nord Stream 2 dintre Rusia şi Germania.

Donald Trump l-a ales ca ambasador la UE pe Gordon Sondland, un bogat proprietar de hoteluri, şi l-a dat afară din post după ce acesta a depus mărturie în Congres în scandalul ucrainean, care a condus la prima inculpare (”impeachment”) a miliardarului republican.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.