Vicepremierul Dan Barna a precizat marţi că există posibilitatea să se ajungă la vaccinarea obligatorie în cazul cadrelor medicale, însă pentru anumite categorii nu există un astfel de scenariu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Nu suntem încă acolo şi îmi doresc să nu ajungem, însă dacă lucrurile vor degenera şi dacă nu vom avea o cotă de vaccinare şi cifrele vor creşte foarte mult pe ceea ce înseamnă impactul acestei variante Delta - pentru că problema este foarte clară, avem 93% dintre cei testaţi pozitiv cu Delta sunt persoane nevaccinate -, este foarte clar că avem o vulnerabilitate mare pe acea componentă importantă din România care nu s-a vaccinat. Da, există posibilitatea să ajungem în situaţia să trebuiască să luăm o măsură de genul vaccinarea este obligatorie în cazul medicilor sau a personalului medical. Astăzi, nu discutăm despre vaccinarea obligatorie pentru nicio categorie, însă nu este un scenariu care trebuie eliminat pentru că lucrurile, dacă se vor agrava, vor trebui luate măsuri”, a declarat Dan Barna, la finalul şedinţei de marţi a coaliţiei de la Parlament, la care premierul nu a participat.

Acesta a adăugat că asemenea propuneri trebuie făcute de specialişti.

„Nu am o analiză clară venită de la specialişti în acest moment”, a explicat vicepremierul.

El a reinterat importanţa vaccinării populaţiei.

„Toate aceste măsuri despre care am vorbit în spaţiul public, despre care a vorbit şi ministrul Sănătăţii se referă la situaţii în care incidenţa depăşeşte 2 la mie sau 3 la mie şi atunci şi relaxările pe care le-am văzut aseară. Ele sunt active în momentul acesta, dacă însă într-o localitate se va ajunge la o incidenţă peste 2 la mie, se va reveni la sistemul de relaxări, de reglementare din iulie, iar dacă va depăşi 3 la mie, se va reveni înapoi la sistemul de reglementare care era la 1 iunie. În felul acesta, şi măsurile despre care am vorbit se vor aplica doar în acele localităţi în care avem o creştere a incidenţei. Or tocmai - şi acesta este mesajul pe care continui să-l spun în spaţiul public - pentru a nu ajunge în localităţile României să trebuiască să discutăm despre aceste măsuri de prevenţie, este important să ne vaccinăm. Vaccinându-ne, ne asigurăm că localităţile noastre rămân cu o incidenţă redusă sub 1 la mie, astfel încât să nu existe discuţiile legate de limitările de acces”, a completat Barna.

Ioana Mihăilă a anunţat că în şedinţa de marţi a coaliţiei au fost discutate mai multe măsuri, printre care se numără oferirea de bonuri valorice sau loterii cu premii pentru cei care se vaccinează, cât şi interzicerea accesului persoanelor nevaccinate în week-end în spaţiile publice neesenţiale. Ministrul Sănătăţii a mai spus că după ce va fi obţinut acordul premierului Florin Cîţu, va fu stabilită de către Guvern partea tehnică.

Ea a mai precizat că există o propunere legislativă pentru personalul medico-sanitar, şi anume obligativitatea testării pentru personalul medico-sanitar nevaccinat, iar costul testării să fie suportat de către cadrele medicale.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.