Vicepremierul Dan Barna a precizat că va propune prim-ministrului Florin Cîţu ca Biserica Ortodoxă să devină partener în campania de vaccinare pentru ca preoţii să transmită mesaje în acest sens. El a oferit exemplul Bisericii Ortodoxe din Grecia, unde în urma unui astfel de demers, rata vaccinării a ajuns la 50%.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Discutăm foarte clar şi voi propune premierul ca în şedinţa de Guvern, la nivelul Guvernului să avem un dialog cu Biserica Ortodoxă şi un parteneriat cu Biserica Ortodoxă Română ca partener pentru vaccinare. Dacă Biserica Ortodoxă din Grecia a făcut acest lucru şi iată că Grecia a trecut de 50% rată de vaccinare, cred că este posibil şi sunt convins şi am încredere şi în înţelepciunea Părintelui Patriarh şi a celorlalţi ierarhi din cadrul BOR. Acest mesaj este timpul să fie dat tocmai pentru ca românii să afle pe o cale alternativă, la fel de credibilă, cât de important este să ne vaccinăm pentru a nu trebui să intrăm din nou într-o perioadă de care am crezut că am scăpat. Este una dintre măsuri”, a afirmat Dan Barna, la finalul şedinţei de luni a Biroului Politic Naţional al USR PLUS.

El a vorbit şi despre faptul că va propune coaliţiei ca la şedinţele Guvernului din săptămânile următoare să participe şi coordonatorul campaniei de vaccinare Valeriu Gheorghiţă.

„De asemenea, o să propunem în coaliţie şi sper să avem şi în Guvern participarea, cel puţin în următoarele săptămâni, în fiecare săptămână, a coordonatorului campaniei de vaccinare, tocmai pentru a vedea care sunt măsurile pe care le au dânşii în vedere şi în ce măsură putem noi toţi, şi de la nivel de decidenţi politici, dar şi la nivel de cetăţeni, prin mesajele pe care le vom transmite după şedinţa de Guvern pentru ca din nou campania de vaccinare să devină o realitate. Repet, e foarte confortabil să avem o viaţă liniştită şi protejată, dar pentru a se întâmpla lucrul acesta trebuie ca această campanie de vaccinare să redevină activă, să redevină funcţională în toate zonele unde cifrele sunt în scădere. Da, avem câteva mari oraşe unde lucrurile arată mai bine, dar în România profundă nu stăm deloc bine”, a explicat Barna. 

Acesta a mai spus că zilele următoare va fi o întâlnire cu prefecţii, subprefecţii şi primarii USR PLUS în sensul acordării susţinerii pentru a transmite mesaje pro vaccinare.

„Am discutat în şedinţa Biroului Naţional ca mesaje ale prefecţilor către primarii din mediul rural, în această linie, de stimulare a vaccinării, cum tot aşa ca iniţiativă, vom avea în zilele următoare o întâlnire cu toţi prefecţii, subprefecţii şi primarii noştri, tocmai pentru a le acorda tot sprijinul ca în localităţile lor şi în unităţile administrativ-teritoriale să desfăşoare o campanie de vaccinare care crească aceste cifre de la nivel local”,  a conchis liderul USR PLUS.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.