Britanicul Andy Murray, dublu campion olimpic en titre la tenis, s-a retras din competiţia de simplu masculin de la Tokyo din cauza unei contracturi musculare la coapsă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Murray urma să joace duminică, în primul tur, împotriva canadianului Felix Auger-Aliassime. În locul său, pe tabloul de simplu va evolua australianul Max Purcell.

Britanicul a ales să continue doar la dublu, alături de colegul său Joe Salisbury.

“Sunt foarte dezamăgit că trebuie să mă retrag, dar staful medical mi-a recomandat să nu evoluez în ambele probe, astfel că am luat dificila decizie de a mă retrage de la simplu şi de a mă concentra asupra probei de dublu alături de Joe”, a precizat Andy Murray într-un comunicat, potrivit ITF.

La dublu, Murray şi Salisbury sunt calificaţi în turul doi, fază în care vor întâlni echipa germană Kevin Krawietz/Tim Puetz.

Andy Murray a câştigat medalia de aur la simplu masculin la ediţiile din 2012 şi din 2016 ale Jocurilor Olimpice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.