Gabriel Avramescu, liderul PNL Buzău, a anunţat că alege să intre în echipa susţinătorilor lui Florin Cîţu la şefia partidului. „Aleg schimbarea, pentru că e timpul pentru o nouă generaţie de politicieni, pentru că echipa din jurul premierului promovează o perspectivă de dezvoltare a României care concordă viziunii mele”, a explicat liberalul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Sunt momente în viaţă când alegerile sunt cântărite în funcţie de şansele de câştig, dar există tot atât de multe momente când aleg cu orice risc în ceea ce cred, în ceea ce simt că mi se potriveşte, sau aleg «pe bune» pentru că mă încăpăţânez să cred că schimbările categorice, abrupte dar necesare sunt, în cele din urmă, câştigătoare.

Aleg să merg alături de echipa Florin Cîţu la alegerile interne ce vor avea loc în septembrie, pentru că aleg schimbarea, pentru că e timpul pentru o nouă generaţie de politicieni, pentru că echipa din jurul premierului promovează o perspectivă de dezvoltare a României care concordă viziunii mele.

Aşadar, oricât de diferită ar fi alegerea mea faţă de a altor colegi liberali din ţară, sau oricât de mult ar judeca unii sau alţii despre cum am ales, astăzi, să-mi orientez susţinerea, îmi asum decizia şi o argumentez pe baza unor factori fireşti pentru o competiţie.

Aleg, astăzi, programul în care cred şi care mi se potriveşte, aleg reforma politică liberală şi merg pe mâna schimbării de mentalitate şi de strategie politică. Aleg liber pentru libertatea de a alege liberalii viitorului! E timpul pentru alegeri asumate, e timpul pentru schimbarea PNL! E timpul pentru stabilitate în interiorul partidului, mai ales, în scopul menţinerii încrederii românilor în guvernarea PNL.

Deciziile şi poziţionările ferme ale fiecăruia dintre noi, în raport cu alegerile din septembrie vor echilibra lupta politica şi îi vor relaxa pe actorii din viaţa publică, societatea civilă şi mediul de afaceri. Aşadar, spunem punct şi de la capăt pentru echilibru şi stabilitate!”, a scris Gabriel Avramescu, sâmbătă pe Facebook.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.