Cea de-a 20-a ediţie a TIFF va debuta vineri, la Cluj-Napoca. Filmul programat să fie proiectat în deschiderea Festivalului Internaţional de Film Transilvania va putea fi vizionat în mai multe localităţi din ţară, simultan.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Comedia spaniolă „Dineu cu vecinii de sus/ Sentimental”  (r. Cesc Gay) va fi proiectată vineri, de la ora 21:00, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca şi va putea fi urmărită, în paralel, pe marile ecrane din: Alba Iulia, Arad, Bistriţa, Borşa, Braşov, Criţ (jud. Braşov), Floreşti (jud. Cluj), Iaşi, Lugoj, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Salonta, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Sighet, Târgu Mureş, Topliţa şi Bucureşti.

Sub umbrela #împreunăprinfilm, evenimentul va marca deschiderea oficială a celei de-a 2o-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, organizată în perioada 23 iulie - 1 august, la Cluj-Napoca.

Cinematografia spaniolă va fi sărbătorită la cea de-a 20-a ediţie a TIFF printr-un program amplu care va include proiecţii şi evenimente speciale, întâlniri cu cineaşti, masterclass-uri, iniţiative de industrie şi expoziţii.

Starul internaţional Serghei Polunin, considerat cel mai talentat dansator al generaţiei sale, va veni pentru prima dată în România, ca invitat special al festivalului.

El va fi prezent joi, 29 iulie, de la ora 20:30, la Castelul Bánffy din Bonţida, în cadrul unui eveniment special: „Sergei Polunin Up, Close and Personal”.

Cu o zi înainte, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj, celebrul dansator va discuta cu publicul după proiecţia documentarului „Dancer” (r. Steven Cantor), o incursiune emoţionantă în viaţa sa tumultuoasă.

Operele a patru autori emblematici pot fi vizionate în două dintre cele mai apreciate secţiuni ale Festivalului Internaţional de Film Transilvania - close-up Éric Rohmer, care prezintă în copii recent restaurate opt dintre filmele-reper ale unuia dintre cei mai influenţi cineaşti din istorie, şi tradiţionala secţiune 3x3, în care sunt revizitate operele a trei regizori de marcă: românul Iosif Demian, poloneza Małgorzata Szumowska şi spaniolul Luis García Berlanga, de la naşterea căruia, în 2021, se împlinesc 100 de ani.

Douăsprezece producţii semnate de regizori debutanţi sau aflaţi la cel de-al doilea lungmetraj de ficţiune intră în competiţia pentru Trofeul Transilvania. Proiectate în premieră în România, filmele abordează subiecte complexe, majoritatea în jurul aceloraşi teme: dragostea doare, iar viaţa, aşa cum o ştim, se poate schimba peste noapte. Nouă dintre ele reprezintă debutul în ficţiune al unor regizori aflaţi la începutul carierei sau care s-au afirmat ca realizatori de seriale ori documentare.

Patruzeci şi cinci de producţii româneşti, 32 de lungmetraje şi 13 scurtmetraje, vor fi prezentate anul acesta.

Regizorul István Szabó este invitat special la Cluj-Napoca. El se alătură unor invitaţi români şi străini de marcă, între care scenaristul Guillermo Arriaga, Christian Jeune, directorul Departamentului de Film al Festivalului de la Cannes, producătorul israelian Katriel Schory, regizorii Szabolcs Hajdu, Susanna Nicchiarelli, Agustí Villaronga şi Uberto Pasolini.

István Szabó va aduce la festival „Raport Final/ Final Report”, cea mai nouă producţie pe care o semnează. Autorul, premiat cu Oscarul pentru cel mai bun film străin - „Mefisto” (1981) -, va fi prezent la proiecţia filmului inclus în secţiunea Ziua Maghiară, pe 28 iulie la Cinema Victoria, şi va susţine un masterclass la Facultatea de Teatru şi Film a Universităţii Babeş-Bolyai, pe 30 iulie, de la ora 16:00.

La gala de închidere, cineastului îi va fi înmânat oficial premiul pentru întreaga carieră, anunţat la TIFF în 2018. În cei 60 de ani de carieră cinematografică, Szabo a semnat zeci de titluri importante, cele mai cunoscute fiind „Colonelul Redl”, „Hanussen”, „Meeting Venus”, „Sunshine”, „Taking Sides” şi „Being Julia”.

Actriţa de teatru şi film Cezara Dafinescu va fi premiată pentru întreaga carieră tot la gala de închidere. În aceeaşi zi, în prezenţa sa, la Cluj-Napoca va fi proiectată comedia muzicală „Cucoana Chiriţa”, regizată de Mircea Drăgan, în care actriţa interpretează un rol memorabil.

Nume importante ale cinematografiei autohtone vor sosi la Cluj-Napoca în perioada festivalului. Nae Caranfil va fi recompensat la această ediţie cu Premiul de Excelenţă, actriţa Cezara Dafinescu va fi distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră, regizorul Daniel Sandu va fi prezent în Zilele Filmului Românesc cu „Tata mută munţii”, iar actorii Alex Bogdan şi Ilona Brezoianu, proaspăt reveniţi de pe covorul roşu de la Cannes cu „Întregalde”, se vor întâlni cu publicul românesc la TIFF.

Nu vor lipsi de la petrecerea aniversară TIFF.20 creatoarea de modă Doina Levintza, care-şi va lansa un album foto dedicat costumelor din filmul „De ce trag clopotele, Mitică?”,  Florin Piersic Jr., pe care spectatorii vor avea ocazia să-l vadă în „Asta-i viaţa/ That Was Life” (r. David Martín de los Santos), Dan Bordeianu, care se întoarce pe marele ecran în „Căutătorul de vânt” (r. Mihai Sofronea), regizorul Octavian Strunilă, care va debuta la Cluj cu „Perfect necunoscuţi”, şi Mircea Andreescu, unul dintre protagoniştii „După 40 de zile” (r. Andrei Gruzsniczki).

Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia Festivalul de Film Transilvania. Ediţia a 20-a va avea loc între 23 iulie şi 1 august, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranţă impuse în contextul epidemiologic actual.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.