PSD denunţă dezinformarea făcută, în cunoştinţă de cauză, de către premierul Florin Cîţu cu privire la aşa-zisa creştere a salariului mediului pe economie, în baza căreia acesta proclamă o falsă îmbunătăţire a nivelului de trai din România, arată un comunicat de presă al partidului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Acest fals grosolan este de altfel constatat cu ochiul liber de fiecare român atunci când se uită în portofel după ce achită cheltuielile necesare pentru traiul curent. În realitate, Institutul Naţional de Statistică a subliniat că datele raportate cu privire la evoluţia câştigului salarial din România au fost afectate „în contextul situaţiei cauzate de pandemia COVID-19”, iar „datele statistice infra-anuale, operative, pot prezenta un grad de fiabilitate, acurateţe, completitudine  şi comparabilitate mai redus”. În acest sens, INS subliniază că «în câştigul salarial mediu lunar sunt cuprinse şi sumele plătite salariaţilor pentru şomajul tehnic»”, potrivit comunicatului de presă al PSD.
 
Altfel spus, Cîţu se laudă cu o creştere a salariului mediu prin raportare la indemnizaţia de şomaj tehnic care s-a acordat anul trecut în timpul stării de urgenţă şi care reprezenta doar 75% din salariul de bază, mai indică sursa citată.
 
„Prin urmare, dacă se face abstracţie de această diferenţă de 25 de puncte procentuale, care a existat anul trecut, în cazul salariaţilor care au fost nevoiţi să intre în şomaj tehnic din cauza pandemiei, s-ar observa că evoluţia reală a salariilor din România a avut un parcurs negativ, iar veniturile românilor au rămas cu mult în urma inflaţiei galopante provocată de guvernarea Cîţu”, conchide sursa amintită.
 
Salariul mediu net lunar a crescut în 2021 mult mai rapid decât rata inflaţiei, a afirmat prim-ministrul Florin Cîţu, care a precizat „ca să înţeleagă şi PSD-iştii”, că aşa creşte puterea de cumpărare.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.