La cea de-a 16-a ediţie a Festivalului de Teatru Ideo Ideis, 200 de adolescenţi din nouă oraşe din România se vor întâlni cu mentori şi traineri pentru un dialog între generaţii, care va cuprinde întâlniri de tip artist talk şi mentorat pentru spectacolele de teatru tânăr puse în scenă de liceenii înscrişi în festival.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Contextul neobişnuit care continuă la nivel global a determinat organizatorii să ia din nou decizia de a duce spaţiul Ideo Ideis în comunităţile de liceeni din oraşele în care trăiesc, păstrând dorinţa de le oferi o experienţă intensă de explorări personale prin teatru şi arte alăturate. Astfel, Alexandria rămâne nucleul festivalului şi în acest an, oraşele Bacău, Baia Mare, Bacău, Botoşani, Braşov, Bucureşti, Buzău, Constanţa şi Sibiu alăturându-se spaţiilor în care experienţa de festival va fi recreată. 

Adolescenţii vor participa, în patru dintre cele 7 zile de festival, la Atelierele de Teatru Tânăr şi Atelierele de Măiestrie şi Arte Alăturate, coordonate de trainerii şi mentorii atribuiţi fiecărui oraş, toţi profesionişti deja confirmaţi pe scena de teatru din România sau profesionişti consacraţi în film şi dans contemporan. Cele două ateliere au ca scop dezvoltarea abilităţilor creative ale participanţilor şi contribuie la procesul de explorare personală al adolescenţilor. Alte două zile vor fi dedicate întâlnirilor cu mentorii, în care prim-planul discuţiilor va aparţine îndrumării artistice într-un sens cultural mai larg.

Mentorii şi trainerii acestui an sunt susţinători cu tradiţie ai spaţiului creat de organizatorii Ideo Ideis în cei 15 ani de existenţă. Astfel, la atelierele de teatru tânăr vor fi: Sânziana Tarţa, Vlad Purdel, Corina Moise, Nicoleta Hâncu, Sabina Brânduşe, Ana Covalciuc, Alex Bogdan, Gabriel Costin, George Costea şi Liviu Chiţu, iar pentru arte alăturate li se alătură Ştefan Lupu, Ioana Marchidan, Filip Stoica şi Nicolae Constantin Tănase.

Componenţa echipelor de mentori şi traineri Ideo Ideis este următoarea: Alexandria - Corina Moise, Filip Stoica şi Alexandru Papadopol; Bacău - George Costea, Nicolae Constantin Tănase şi Istvan Teglaş, Baia Mare - Gabi Costin, Arcadie Rusu şi Andreea Grămoşteanu, Botoşani - Liviu Chiţu, Adi Bulboacă şi Maria Obretin, Braşov - Sabina Brânduşe, Denis Bolborea şi Marius Florea Vizante, Bucureşti - Alex Bogdan, Ioana Marchidan şi Judith State, Buzău - Vlad Purdel, Ştefan Lupu şi Mirela Zeţa, Constanţa - Sânziana Tarţa, Krista Sandu şi Dana Rogoz şi Sibiu - Ana Covalciuc, Cristian Pascariu şi Mihai Călin.                  

Şi anul acesta, actorii Maria Obretin, Istvan Teglas şi Mirela Zeţa vor face parte din echipa de mentori, alături de Judith State, Dana Rogoz, Andreea Grămoşteanu şi Alexandru Papadopol, mentori-veterani ai evenimentului.

„Anul trecut am întâlnit în Câmpina o trupă ca o familie, cu tineri deştepţi, talentaţi, generoşi unii cu ceilalţi. A fost o bucurie să facem schimb de idei, de energie, de experienţă şi abia aştept să întâlnesc anul acesta trupa din Botoşani. Îmi place să lucrez cu tineri, să îi încurajez acum, la începutul lor de drum, când totul este posibil. Ei sunt viitorii noştri colegi de scenă şi e frumos că Ideo Ideis ne oferă cadrul pentru a ne cunoaşte deja, de a ne împrieteni. Mi-ar fi plăcut să existe Ideo Ideis când eram eu adolescentă”, spune Maria Obretin, mentor.

Programul de mentorat şi ateliere va fi întregit de spectacolele de teatru profesioniste invitate, proiecţiile de film şi atelierele Art&Play dedicate comunităţii din Alexandria, alături de Ideo Ideis de la primul gong.

Ideo Ideis #16 - Festivalul Naţional de Teatru Tânăr - face parte dintr-un manifest artistic şi social care s-a cristalizat în 2021, folosindu-se de experienţa şi avântul ultimilor 15 ani. Astfel, Ideo Ideis devine mai mult decât un festival, păstrând nucleul care l-a consacrat, şi anume evenimentul de vară din Alexandria, dar construieşte o structură bazată pe şase piloni principali: tabăra de arte performative şi revelaţii, festivalul de teatru tânăr, capsule de teatru şi deşteptări, laboratorul de explorare personală prin teatru şi arte alăturate, producţii de teatru, filme şi inclasabile şi teatrul tânăr - un teatru fizic, cu sediul în Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.