Postul de Poliţie din localitatea Coltău, judeţul Maramureş, a fos inundate din cauza ploii torenţiale. ”Munca într-un astfel de mediu poate produce grave consecinţe asupra sănătăţii”, a transmis Sindicatul Europol, care a precizat că la fiecare ploaie poliţiştii sunt nevoiţi să găsească metode inovative de a scoate apa care se strange.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ambianţă de ştrand în Postul de Poliţie Coltău din Maramureş. La fiecare ploaie mai puternică, poliţiştii Postului de Poliţie Coltău sunt nevoiţi să găsească metode inovative de a scoate apa care se strange”, au scris, marţi, pe Facebook, sindicalişii Europol.

Aceştia afirmă că ”se creează igrasie şi mucegai, iar munca într-un astfel de mediu poate produce grave consecinţe asupra sănătăţii”.

”Ei bine, colegii noştri nu au crezut vreodată că vor ajunge să lucreze într-un post de poliţie improvizat în garajul de la subsolul Primăriei şi nici că vor trebui să stea la birou cu picioarele în apă. De altfel, colegilor le este ruşine să invite persoane la audieri, pentru că s-au confruntat cu situaţii penibile în care oamenii au refuzat să intre în garajul plin de apă”, a mai transmis Sindicatul Europol.

Aceştia au publicat imagini cu postul de Poliţie inundat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.