Franţa a raportat duminică peste 12,500 de cazuri noi de Covid-19, fiind a treia zi când numărul infecţiilor a depăşit nivelul de 10.000, în condiţiile în care răspândirea variantei mai contagioase Delta a dus la accelerarea creşterii, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministerul Sănătăţii a precizat totuşi că cele 12.532 de cazuri noi raportate duminică includ cazuri care nu au fost publicate cu o zi înainte, Numărul total al cazurilor de la începutul epidemiei a ajuns la 5,87 milioane.

”Datele zilnice publicate astăzi (+12.532) nu trebuie să fie interpretat ca o creştere excepţională a numărului de cazuri zilnice, într-un context al unei dinamici puternice în evoluţia numărului de cazuri”, arată o notă publicată pe site-ul ministerului.

Sâmbătă au dost raportate 10.949 de cazuri, iar vineri 10.908.

Franţa a mai anunţat că 891 de bolnavi de coronavirus se află la terapie intensivă, în creştere cu o persoană faţă de ziua precedentă, în timp ce numărul total al deceselor în spitale a crescut cu 5, la 111,472.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.