Cel puţin 18 persoane au murit, iar alte 19 au fost date dispărute în Belgia, în urma inundaţiilor care afectează ţara de miercuri, anunţă vineri Centrul naţional belgian de criză, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acesta este ultimul bilanţ comunicat de către ministrul belgian de Interne Annelies Verlinden, a precizat o purtătoare de cuvânt a Centrului, Antoine Iseux.

Apele se retrăgeau treptat, vineri, din zonele inundate, iar salvatori se aşteaptă să descopere noi victime.

”Ne putem aştepta la surprize neplăcute”, apreciază Antoine Iseux.

Presa belgiană a anunţat că cel puţin 23 de morţi au fost înregistraţi vineri.

Provincia Liège (est) este cea mai afectată de aceste inundaţii şi în ea au loc majoritatea operaţiunilor de salvare.

Comunele Verviers şi Pepinster au înregistrat cel puţin zece morţi.

La Pepinster, pe malul Vesdre, s-au surpat aproximativ 20 de case, potrivit primarului Philippe Godin.

”Aproximativ zece persoane au murit, iar despre alte aproximativ zece persoane nu avem veşti”, a declarat el.

PARC DE DISTRACŢIISUB APĂ

Imagini impresionante surprind parcul de atracţie Walibi Belgium-Aqualibi din Wavre acoprit de apă.

Parcul a anunţat vineri că închide ”până la noi ordine”, din cauza unor ploi puternice.

Acesta a fost afectat puternic de inundaţii, iar amploarea pagubelor nu permite o redeschidere în curând.

Infrastructura a fost foarte afectată, iar parcul putea fi contactat doar prin e-mail sau telefonic.

”Parcul Walibi Belgium-Aqualibi a fost afectat de inundaţii puternice, iar noi dorim săvă mulţumim pentru mesajele de susţinere. Echipele nostre sunt puternic emoţionate de mesajele dumneavoastră de solidaritate”, anunţăparcul într-un mesaj pe Facebook.

Intemperii violente, inundaţii, alunecări de teren afectează în prezent mai multe state din Europa, dar mai ales Germania, dar şi Olanda şi Belgia.

Un bilanţ provizoriu înregistra peste 100 de morţi în Europa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.