Laboratorul farmaceutic american Johnson & Johnson (J&J) retrage de pe piaţă cinci produse de protecţie solară, după ce teste au arătat că acestea conţineau benzen, care poate cauza cancer, în cazul unei expuneri repetate, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Este vorba despre aerosolul Aveeno Protect + Refresh şi patru produse de protecţie solară Neutrogena, şi anume aerosolurile Beach Defense, CoolDry Sport, Invisible Daily Defense şi UltraSheer.

Laboratorul retrage tuburile de spray de toate dimensiunile, indiferent de factorul de protecţie solară (SPF), care sunt vândute în întreaga ţară de către retaileri.

Gigantul precizează că a descoperit benzen în urma unor teste pe care le-a efectuat el însuşi, dar şi alt laborator.

O anchetă în vederea stabilirii felului în care a ajuns această substanţă în produse se află în curs.

J&J anunţă că acţionează în vederea retragerii tuturor acestor produse de pe rafturile magazinelor, îndeamnă ca aceste produse să nu mai fie folosite şi precizează că produse achiziţionate pot fi rambursate prin intermediul serviciului pentru clienţi.

Laboratorul afirmă într-un comunicat că ”nu se aşteaptă ca folosirea acestor produse să aibă consecinţe negative asupra sănătăţii” şi că a decis să le retragă ca măsură de ”precauţie”.

El îşi îndeamnă clienţii, în acest comunicat, să folosească alte produse pentru a se proteja împotriva cancerului de piele.

Benzenul este o substanţă chimică extrem de inflamabilă, foarte prezentă în mediu, care poate cauza cancer, printr-o expunere repetată la un nivel mare al acestei substanţe.

El poate afecta sistemul imunitar şi poate împiedica celulele să funcţioneze în mod normal, potrivit Centrelor americane de Controlul şi Prevenţia Bolilor (CDC).

Efectele acestei substanţe chimice diferă în funcţie de faptul dacă este inhalată accidental, înghiţită sau ajunge pe piele ori haine.

Simptomele variază de la ameţeală şi palpitaţii, la convulsii şimoarte în cazul expunerii la un nivel mare de benzen.

J&J, cu sediul la New Brunswick, în New Jersey, precizează că a anunţat Agenţia americană a medicamentului (Food and Drug Administration, FDA) cu privire la retragerea acestor produse.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.