Directorul serviciilor britanice de informaţii interne (MI5) Ken McCallum avertizează cu privire la ameninţări pe care le reprezintă state ostile precum China şii Rusia, şi îndeamnă publicul să fie la fel de atent ca în cazul ameninţării teroriste, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În timp, este necesar să construim în rândul publicului aceeaşi conştiinţă şi rezistenţă faţă de ameninţări ale statelor, la fel cum am făcut în cazul terorismului de ani de zile”, a subliniat el miercuri într-un discurs la sediul MI5, la Londra.

Ţintele nu se limitează la Guvern, la instituţii sau la anumite persoane, a subliniat el, citând activităţi de spionaj, dar şi atacuri cibernetice sau dezinformarea.

”Am constatat peste 10.000 de abordări ascunse ale unor persoane normale din Regatul Unit de către spioni străini, care încercau să le manipuleze”, a precizat el.

”Observăm că descoperiri ale unor universitari şi cercetători au fost furate sau copiate” sau au fost furate avantaje ale unor întreprinderi private la care au muncit din greu pentru a le construi, a adăugat el.

”Dacă le lăsăm cea mai mică şansă, actori ostili scurtcircuitează ani de cercetări sau investiţii”, a insistat el.

”Acest lucru se întâmplă la scară mare. Iar acest lucru afectează totul - locurile de muncă britanice, servicii publice britanice, viitoruri britanice”, a denunţat el.

”Dacă munciţi într-o întreprindere hi-tech, sau sunteţi angajaţi în cercetări ştiinţifice de vârf sau exportaţi către anumite pieţe, prezentaţi un interes - la care poate nu v-aţi gândi - pentru spionii străini. Nu vă fie frică, dar fiţi atenţi”, a îndemnat el.

Ken McCallum nu a precuzat care sunt ţările la care se referă, însă agenţii de spionaj occidentale au avertizat în numeroase rânduri cu privire la ameninţarea pe care o reprezintă China şi Rusia.

Şeful MI5 a avertizat, de asemenea, că extremismul de dreapta din partea adepţilor supremaţiei albilor este ”din păcate aici pentru a rămâne” şi a anunţat că agenţi anchetează cu privire la adolescenţi în vârstă de abia 13 ani.

Dintr-un total de 29 de planuri ale unor atentate aflate într-un ”stadiu avanat” - dejucate în ultimii patru ani - zece au fost ale extremei drepte, a subliniat şeful MI5.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.