Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la recepţia de miercuri oferită de Ambasada Franţei în România cu ocazia Zilei Franţei, că ţările noastre sunt legate printr-un parteneriat strategic puterni şi se bucură de o prietenie de lungă durată. Şeful statului a amintit şi de faptul că în prima jumătate a anului viitor, Franţa va exercita Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene şi tot atunci vor fi conturatate primele concluzii ale Conferinţei privind Viitorul Europei. „Aceste două momente oferă cadrul ideal pentru ca principii precum unitatea, solidaritatea, coeziunea, dorinţa de avansare a proiectului european să fie revalorizate, în beneficiul întregii Uniuni”, a mai spus Klaus Iohannis.
El a vobrit şi despre solidaritatea românilor cu francezii la începutul pandemiei de COVID.
„În perioada complicată pe care am traversat-o de la debutul pandemiei de COVID-19, românii şi francezii au arătat că solidaritatea există, că ea funcţionează. M-am bucurat să aflu că români – medici şi directori ai unor centre medico-sociale din Franţa – au fost decoraţi de statul francez pentru contribuţia lor esenţială în lupta împotriva pandemiei. Afinităţile dintre români şi francezi se traduc în plan politic, în cel economic, cultural, precum şi în cel universitar, creând un cerc virtuos al conexiunilor bilaterale. Unul dintre elementele de substanţă ale relaţiei noastre este cooperarea economică. Franţa reprezintă al patrulea partener comercial al României, cu schimburi comerciale de aproximativ 9 miliarde de euro înaintea pandemiei – un record absolut în evoluţia relaţiei bilaterale – şi cu cifre ascendente în primele luni ale anului în curs”, a completat şeful statului.Totodată, preşedintele României a amintit despre colaborarea în domeniul cultural.
Acesta a mai precizat că România şi Franţa vor să lucreze împreună pe viitor pentru a avea rezultate concrete care să fie în beneficiul întregii UE şi a cetăţenilor europeni.
„În prima jumătate a anului viitor, Franţa va exercita Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene şi tot atunci se vor contura şi primele concluzii ale Conferinţei privind Viitorul Europei. Aceste două momente oferă cadrul ideal pentru ca principii precum unitatea, solidaritatea, coeziunea, dorinţa de avansare a proiectului european să fie revalorizate, în beneficiul întregii Uniuni. Dorim să lucrăm împreună pentru ca această viziune să se transforme în rezultate concrete, care să răspundă aşteptărilor cetăţenilor europeni. Prietenia româno-franceză este puternică, iar parteneriatul nostru strategic este solid. Este de datoria noastră să adâncim această prietenie dintre popoarele noastre, să dezvoltăm şi să aprofundăm parteneriatul nostru, în spiritul valorilor europene pe care le împărtăşim. La mulţi ani! Bonne fête nationale! Vive l’amitié franco-roumaine!”, a conchis Klaus Iohannis.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.