Preşedintele democrat Joe Biden a ales un republican, pe fostul senator din Arizona Jeff Flake, drept candidat la postul extrem de delicat de ambasador în Turcia, anunţă Casa Albă, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Prin această nominalizare, administraţia Biden reafirmă cea mai bună tradiţie a politicii externe şi diplomaţiei americane, mottoul potrivit căruia politica de partid trebuie să se cantoneze la frontiera ţării”, scrie într-o postare pe blog Jeff Flake, un opozant declarat al fostului preşedinte Trump.

Nominalizarea lui Flake, care este necesar să fie aprobată în Senat, intervine într-un moment delicat al relaţiilor Ankarei cu Washingtonul, care s-au răcit după ce Joe Biden i-a succedat lui Donald Trump, care poza în aliat al preşedintelui turc Recep Tayip Erdogan.

Însă Washingtonul contează pe Turcia să joace un rol de stabilizare în Afganistan, după retragerea trupelor americane care urmeasză să se încheia la sfârşitul lui august.

Joe Biden a recunoscut genocidul armean al Imperiului Otoman, în timpul Primului Război Mondial, ceea ce a înfuriat Ankara.

Cele două ţări, aliate în cadrul NATO, au dezacorduri în numeroase subiecte, în frunte cu achiziţionarea de către Ankara a sistemului rus de apărare antiaeriană de tip S-400.

Administraţia Biden îl nominalizează pe Jeff Flake în contextul în care încearcă să ocupe posturi de ambasadori vacante în urma alegerii preşedintelui democrat.

Joe Biden l-a lăsat în funcţie pe ambasadorul numit de Donald Trump, David Satterfield.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.