Comisia Europeană (CE) a depăşit data-limită pe care şi-a stabilit-o în vederea aprobării plăţii către Ungaria a mai multor miliarde de euro în cadrul planului de relansare economică post-covid a Uniunii Europene (UE), cu scopul de a obţine concesii de la Guvernul suveranistului Viktor Orban în privinţa respectării statului de drept, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ungaria urmează să primească în total 7,2 miliarde de euro din aceste fonduri, destinate susţinerii unei relansări a economiei Uniunii, în urma crizei cauzate de covid-19.

Înainte de a plăti sumele alocate fiecărei ţări, Comisia verifică fiecare plan naţional pentru a se asigura că respectă părţile referitoare la dezvoltarea online şi lupta împotriva modificărilor climatice, între altele.

Comisia continuă să examineze planul prezentat de către Ungaria şi ar putea prezenta un nou termen-limită, în cazul în care consideră că sunt necesare ”mai degrabă luni decât zile”, a declarat o purtătoare de cuvânt.

Purtătoarea de cuvânt nu a oferit precizări, însă comisarul european însărcinat cu Afaceri Economice şi Monetare Paolo Gentiloni anunţa săptămâna trecută că ”lucrăm la aspecte legate de respectarea statului de drept”.

Comisia cere de mult timp Ungariei să-şi îmbunătăţească procedurile de atribuire a licitaţiilor, în cadrul luptei împotriva unor ”nereguli sistematice”, adică în lupta împotriva fraudei.

Viktor Orban, acuzat de limitarea libertăţii presei, acapararea justiţiei de către puterea politică şi obstrucţionarea cercetării universitare, este criticat de curând din cauza unei legi denunţate drept discriminatorii care interzice folosirea în şcoală a unor suporturi educative pe care le consideră drept o promovare a homosexualităţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.