Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege care aprobă ordonanţa de urgenţă 41/2021 care stabileşte condiţiile în baza cărora se pot înscrie candidaţii la funcţiile de director şi director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Funcţia de director şi de director adjunct se ocupă prin concurs public, care contră în proba scrisă şi interviu, de către cadre didactice titulare membre ale corpului naţional de experţi în management educaţional. Prin excepţie la articolul 1, se pot înscrie la concursul naţional pentru ocuparea funcţiei de director/director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar şi cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert în management educaţional, dar care îndeplinesc următoarele condiţii: au diplomă de licenţă sau atestat de echivalare, au cel puţin 5 ani vechime în învăţământ”, conform ordonanţei de urgenţă.

Astfel, funcţiile de conducere din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic sunt ocupate prin concurs, care constă în proba scrisă şi interviu, conform unei metodologii elaborate de către Ministerul Educaţiei şi aprobate prin ordin al ministrului, de către cadrele didactice titulare în învăţământ membre ale corpului naţional de experţi în management educaţional, care au titlu de doctor sau gradul didactic 1.

„Prin excepţie de la prevederile articolul 1, se pot înscrie la concursul naţional pentru ocuparea funcţiei de conducere din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic şi cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert în management educaţional, dar care îndeplinesc următoarele condiţii: au diplomă de licenţă, au titlul de doctor sau gradul didactic 1. Tot prin excepţie, se pot înscrie la concursul pentru ocuparea funcţiilor de îndrumare şi de control din inspectoratele şcolare şi cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert in managementul educaţional, dar care au diplomă de licenţă şi gradul didactic 1 sau 2”, mai indică propunerea legislativă.

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul, ca prim for sesizat, iar Senatul este decizional.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.