Senatorul USR PLUS, Cristi Berea susţine că Marcel Ciolacu nu poate compara şansele PSD la moţiunea de cenzură cu situaţia Elveţiei, care nu era favorită şi a învins Franţa în optimile Euro 2020, motivând că ”după ce te-a ţinut Dragnea atâţia ani în cantonament, nu ai cum să joci bine şi să mai şi câştigi”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Comparaţia lui Marcel Ciolacu privind moţiunea de cenzură a PSD cu surpriza de aseară făcută de Elveţia contra Franţei este hilară. Noi ştim că domnul Ciolacu a fost ani buni băiat de mingi în echipa PSD, dar chiar şi aşa ar trebui să înţeleagă că şansele moţiunii de cenzură sunt nule. După ce te-a ţinut Dragnea atâţia ani în cantonament, nu ai cum să joci bine şi să mai şi câştigi”, afirmă, într-un comunicat de presă, senatorul USR PLUS Cristi Berea.

El a precizat că specialitatea PSD nu este atacul, ci doar golurile în propria poartă, amintind faptul că PSD şi-a dat jos mai multe guverne în perioada cât Dragnea a condus partidul.

Liderul PSD Marcel Ciolacu se arată încrezător în perspectiva moţiunii de cenzură a PSD, comparând situaţia cu cea a Elveţiei, căreia nimeni nu îi dădea şanse în partida cu Franţa, din optimile Euro-2020, disputată luni seară pe Arena Naţională, în urma căreia naţionala Franţei a fost eliminată.

”Aseară, alături de alte zeci de mii de spectatori, am văzut ce înseamnă să lupţi până în ultima clipă. Să fii epuizat, dar să crezi până la capăt în şansa ta. Ca şi Elveţiei, nimeni nu ne dă şanse azi la moţiunea de cenzură. Dar ne vom bate până la ultimul vot. Evident, contăm şi pe ratangiul de serviciu Cîţu. Hai că se poate!”, a scris Ciolacu marţi pe Facebook, postând o imagine de la meci, unde a stat în tribună alături de primvicepreşedintele partidului Sorin Grindeanu.

Ulterior, Ciolacu a declarat la Antena 3 că în opinia sa, şansele ca moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Cîţu să treacă încă sunt 50 %.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.