Belarusul a anunţat luni că îşi suspendă participarea la Parteneriatul Estic al Uniunii Europene (UE), menit să apropie foste republici sovietice de Bruxelles, în semn de protest faţă de sancţiunile impuse Minskului în urma deturnăriiunui avion de linie european, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Noi nu ne putem îndeplini obligaţiile în baza acstui acord, în contextul sancţiunilor şi restricţiilor impuse de către UE”, a anunţat într-un comunicat Ministerul belarus de Externe, precizând că a început ”să implementeze procedura de suspendare”.

Europenii şi-au multiplicat măsurile de retorsiune împotriva Minskului, din cauza reprimării unei vaste contestări, în urma realegerii în august 2020, denunţată drept frauduloasă, a lui Aleksandr Lukaşenko.

Minskul anunţă totodată că îşi cheamă la ”consultări” ambasadorul la Uniunea Europeană şi că l-a ”invitat” pe şeful Delegaţiei Europene în Belarus să se întoarcă la Bruxelles, pentru a le ”transmite conducătorilor săi caracterul inacceptabil al presiunilor şi sancţiunilor”.

Minskul consideră că suspendarea Parteneriatului Estic, lansat în 2009 cu şase ţări, ”va afecta în mod negativ interacţiunea cu UE în domeniul luptei împotriva migraţiei ilegale şi crimei organizate”.

ALTE MĂSURI

Unor oficiali europeni care au participat la elaborarea sancţiunilor impuse Belarusului urmează să li se interzică intrarea pe teritoriul belarus, potrivit ministerului.

”Belarusul continuă să pregătească alte măsuri de ripostă, cu caracter economic. Sperăm că oficialii UE şi ai statelor membre sunt conştienţi de caracterul distructiv şi de inutilitatea unei abordări belicoase în relaţiile” cu Minskul, adaugă ministerul.

Aceste măsuri au fost semnalate şefului Delegaţeii UE în Belarus Dirk Schuebel, care a fost convocat la sediul Ministerului de Externe, potrivit diplomaţiei belaruse.

Aceste represalii au loc după un ultim val de sancţiuni economice şi individuale adoptate de către europeni, aprobate şi care auintrat în vigoare săptămâna trecută.

Ele vizează oficiali belaruşi de rang înalt şi oameni de afaceri, dar şi sectoarele-cheie ale potasei, petrolului şi tutunului.

Ele au fost adoptate după interceptarea la 23 mai, de către regim, a unui avion de linie aparţinând companiei irlandeze low-cost Ryanair, la bordul căruia se aflau jurnalistul din opoziţie Roman Protasevici şi partenera sa, rusoaica Sofia Sapega, care au fost arestaţi.

UE a lansat Parteneriatul Estic cu Belarusul, Ucraina, Republica Moldova, Armenia şi Azerbaidjanul, care propune o strângere a relaţiilor economice şi politice cu aceste foste republici sovietice, în schimbul unor reforme.

Unele dintre aceste ţări, ca Ucraina şi Georgia, consideră acest acord drept o primă etapă în vederea unei aderări la UE, în pofida faptului că liderii europeni nu s-au angajat vreodată în acest sens.

UE a dat mereu asigurări că acest parteneriat nu vizează o extindere a influenţei sale în defavoarea altor ţări, însă Rusia consideră acest parteneriat un amestec în zona sa de influenţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.