Prmierul suedez Stefan Löfven şi-a prezentat luni demisia, la o săptămână după ce a fost răsturnat de la putere printr-o moţiune de cenzură, lăsându-i astfel preşedintelui Parlamentului sarcina de a încerca să găsească un nou şef de Guvern, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Liderul social-democrat, care avea termen până luni să anunţe o decizie, îndepărtează astfel opţiunea alternativă a unor alegeri anticipate care, în opinia sa, ”nu sunt cel mai bun lucru pentru Suedia”.

”Cu un an înaintea alegerilor la termen, având în vedere situaţia extraordinară în care se află ţara, o pandemie în curs şi provocările deosebite pe care le antrenează acest lucru, alegeri anticipate nu sunt cel mai bun lucru pentru Suedia”, a declarat într-o conferinţă de presă Löfven.

”Din acest motiv, i-am cerut preşedintelui Camerei să mă demită din funcţia de premier”, a anunţat el.

Stefan Löfven, care a devenit săptămâna trecută primul şef al unui guvern suedez împotriva căruia s-a adoptat o moţiune de cenzură în Parlament, a anunţat însă că este pregătit să revină în post, în cadrul unor noi negocieri parlamentare - care se deschid.

În practică, Guvernul său rămâne în funcţie, însă este redus la expedierea afacerilor curente.

Un subiect sensibil din punct de vedere politic şi simbolic exploziv în Suedia a condus la căderea Guvernului fostului sindicalist în sectorul siderurgic, şi anume chiriile reglementae de care beneficiază numeroşi suedezi.

Partidul de Stânga din coaliţia guvernamentală şi-a pus în aplicare ultimatumul de a vota în favoarea unei moţiuni de cenzură împreună cu opoziţia de dreapta şi de extremă dreapta în cazul în care Executivul nu retrage un proiect privind o liberalizare a chiriilor.

Cele şapte zile de negocieri purtate de către Stefan Löfven în vederea găsirii unei noi majorităţi care să-l susţină au condus la impasuri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.