Dan Barna a precizat, luni, că parlamentarii USR PLUS vor fi prezenţi în plenul reunit de marţi şi vor vota împotriva moţiunii de cenzură a PSD împotriva Guvernului Cîţu. În schimb, preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban a anunţat, marţea trecută, că atât la nivelul partidului, precum şi al coaliţiei de guvernare, a fost luată decizia ca parlamentarii majorităţii să fie prezenţi la dezbaterea şi votul pe moţiunea de cenzură, dar să nu voteze.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Parlamentarii USR PLUS vor participa la votul moţiunii de cenzură. Vom vota împotriva moţiunii de cenzură. Nu e niciun de echivoc aici. Vom fi prezenţi, vom participa fără niciun fel de problemă”, a declarat Dan Barna, la finalul şedinţei de luni a Biroului Naţional al partidului.

Camera Deputaţilor şi Senatul dezbate şi votează, în plenul reunit de marţi, începând cu ora 14.00, moţiunea de cenzură a PSD la adresa Guvernului.

Preşedintele PNL Ludovic Orban a anunţat că parlamentarii din coaliţie vor fi prezenţi la moţiunea de cenzură, dar nu vor vota, precizând că are „totala convingere" că aşa vor sta lucrurile.

„La nivelul coaliţiei şi în partid am luat decizia, la moţiunea de cenzură, să fim prezenţi şi să nu votăm, astfel încât să arătăm lipsa de majoritate şi gratuitatea acestui demers politicianist al PSD”, a afirmat Ludovic Orban, marţea trecută la Parlament, după o şedinţă a Biroului Executiv al PNL.

Premierul Florin Cîţu a precizat că nu se aşteaptă ca vreun parlametar al coaliţiei să voteze moţiunea de cenzură, cu atât mai puţin dintre colegii săi de partid. „În momentul în care votezi cu PSD sau cu AUR nu mai eşti membru PNL”, a adăugat Cîţu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.