Cântăreaţa şi actriţa Cardi B şi Offset, membru al grupului Migos, aşteaptă al doilea copil.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Artista a dezvăluit sarcina în timpul galei BET Awards, care a avut loc duminică seară la Los Angeles, unde ea a cântat împreună cu Migos.

Gala organizată de reţeaua Black Entertainment Television a fost transmisă în direct de la Microsoft Theater şi a fost a doua oară când Cardi B s-a folosit de televiziune pentru a anunţa că este însărcinată.

Primul copil al cuplului, Kulture, s-a născut pe 10 iulie 2018. În acel an, sarcina a fost dezvăluită la emisiunea „Saturday Night Live”.

Ulterior evenimentului de duminică, ea a publicat pe Instagram şi o fotografie.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Cardi B (@iamcardib)

Cardi B a fost nominalizată la cinci categorii ale premiilor BET, între care „cea mai bună artistă hip-hop”, iar Migos, la categoria „cel mai bun grup”.

La cea de-a 21-a ediţie a galei, albumul anului a fost desemnat „Heaux Tales” al lui Jazmine Sullivan. „Wap”, cântată de Cardi B şi Megan Thee Stallion, a fost aleasă cea mai bună colaborare. Megan Thee Stallion a fost câştigătoarea categoriei „cea mai bună artistă hip-hop”, iar Lil Baby, la „cel mai bun artist hip-hop”.

H.E.R s-a impus la categoria „cea mai bună artistă R&B/pop”, în timp ce Chris Brown, la „cel mai bun artist R&B/pop”, iar cel mai bun grup a fost ales Silk Sonic.

Cel mai bun film a fost „Judas And The Black Messiah”, cea mai bună actriţă, Andra Day („The United States vs. Billie Holiday), şi cel mai bun actor, Chadwick Boseman („Ma Rainey's Black Bottom”).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.