Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, marţi, că 123.563 de elevi s-au prezentat la proba scrisă de Limba şi literatura română a Evaluării Naţionale, respectiv 94,2% dintre cei înscrişi. S-au înregistrat incidente la trei şcoli, fiind publicate subiectele mai repede decât ora stabilită, fiind sesizaţi procurorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sorin Cîmpeanu a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că s-au prezentat la prima probă a Evaluării Naţionale 123.563 de elevi dintre cei 131.177 înscrişi, reprezentând 94,2%.

”Este un procent mai mare decât cel al elevilor prezenţi anul trecut – 93,1%. 7.616 elevi înscrişi la Evaluarea Naţională nu s-au prezenat”, a precizat Cîmpeanu.

Potrivit acestuia, din cei 12.006 elevi din Bucureşti, au fost 190 absenţi, având şi un elev eliminat din examen.

”La nivel naţional, cu unele excepţii, nu au fost incidente majore. Am înregistrat incidente la nivelul a trei şcoli, din care subiectele au fost făcute publice în pofida reglementărilor”, a precizat ministrul.

Ministerul a sesizat deja organele de cercetare penală cu privire la această situaţie, întrucât subiectele au  fost publicateînante de ora 15.00, ora stabilită de minister.

De asemenea, Sorin Cîmpeanu a precizat că zece elevi din Satu Mare au primit alte subiecte decât cele care trebuiau să fie distribuite. 

”Astăzi au fost distribuite, pentru un număr de zece elevi, în Satu Mare, alte subiecte decât cele care ar fi trebuit să fie distribuite”, a mai preciat Cîmpeanu. 

Acesta a explicat că elevii au primit subiectele de la simularea care a avut loc acum două luni.

”Cei zece elevi vor susţine din nou, mâine, examenul pe subiectele de rezervă care au fost extrase şi care sunt secrete”, a mai explicat ministrul. 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.