Discuţiile dintre iran şi puterile occidentale pentru relansarea acordului nuclear din 2015 sunt reluate sâmbătă, la Viena, a declarat vineri ministerul de Externe adjunct al Iranului, Abbas Araqchi, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Participanţii sunt aşteptaţi să continue consultările cu privire la posibila revenire a Statelor Unite în acordul nuclear şi să asigure implementarea deplină şi efectivă a acestui acord ", a declarat Araqchi, principalul negociator al Iranului la discuţii, pe canalul său de pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Între timp, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Iranului, Saeed Khatibzadeh, a declarat că o mişcare a SUA de a elimina sancţiunile asupra a trei foşti oficiali iranieni nu este un semn de bunăvoinţă.

Statele Unite au declarat joi că au eliminat sancţiunile împotriva a trei foşti oficiali iranieni şi a două companii care anterior tranzacţionau produse petrochimice iraniene, un pas pe care oficialul american l-a numit de rutină, dar care ar putea arăta disponibilitatea SUA de a uşura sancţiunile atunci când este justificată.

"Radierile selective din SUA nu sunt nici legate de discuţiile JCPOA (acord nuclear), nici privite ca semnale de bunăvoinţă - mai ales atunci când sunt asociate cu reînnoirea terorismului economic", a scris Khatibzadeh pe Twitter.

Se pare că Khatibzadeh se referea la noile sancţiuni ale SUA impuse joi unei reţele care ar fi ajutat la finanţarea diviziei din străinătate a Gărzilor revoluţionare iraniene şi a mişcării houthi aliniate cu Iranul în Yemen.

Khatibzadeh a cerut Washingtonului să elimine ”în mod eficient şi verificabil” sancţiunile, reiterând una dintre principalele cereri ale Iranului în discuţiile de la Viena pentru relansarea acordului nuclear din 2015.

Fostul preşedinte americane Donald Trump a abandonat acordul în 2018 şi a reintrodus sancţiunile care au redus exporturile de petrol ale Iranului. Iranul a ripostat încălcând limitele impuse prin acord asupra programului său nuclear.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.