Armata franceză l-a ucis sâmbăta trecută, în nordul Mali, pe Baye ag Bakabo, un lider jihadist din cadrul Al-Qaida în Magrebul Islamic (AQMI), considerat vinovat de răpirea în 2013 a lui Ghislaine Dupont şi Claude Verlon, doi jurnalişti francezi de la RFI, pe care i-a ucis după ce i-a luat ostatici, anunţă vineri ministrul francez al Apărării Florence Parly, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La 5 iunie, militari din (cadrul Operaţiunii) Barkhane au descoperit pregătirea unui atac terorist împotriva ONU la Aguelhok, în nordul Mali” şi au ”eliminat patru terorişti”, între care şi ”Baye ag Bakabo, un cadru AQMI, vinovat de răpirea concetăţenilor noştri” Ghislaine Dupont et Claude Verlon, a anunţat ministrul.

”O operaţiune puternică a fost lansată împotriva unei grupări teroriste armate care se pregătea să efectueze tiruri de mortier împotriva acestei instalaţii ocupate de către batalionul din Ciad din cadrul MINUSMA. Această operaţiune a condus la neutralizarea a patru terorişti”, precizează ministrul într-un comunicat.

”Mă gândesc azi la familiile şi rudele lui Ghislaine Dupont şi Claude Verlon", declară Florence Parly.

”Preşedintele Republicii a anunat ieri o transformare în profunzime a Operaţiunii Barkhane, ale cărei modalităţi urmează să fie precizate în săptămânile următoare”, se arată în comunicat.

”Dispozitivul se schmbă, însă obiectivul rămâne: Franţa rămâne angajată împotriva terorismului internaţional, alături de ţările din Sahel, pentru securitatea Europei şi a francezilor”, precizează Parly.

MACRON OPREŞTE OPERAŢIUNEA BARKHANE ÎN SAHEL

Emmanuel Macron a anunţat într-o conferinţăde presă, joi seara, ”sfârşitul Operaţiunii Barkhane ca operaţiune externă”.

”Continuarea angajamentului nostru (în Sahel) nu devine un cadru constant” , a anunţat el.

După opt ani de la o intervenţie militară franceză care a permis salvarea Bamako de grupări armate jihadiste, preşedintele francez a decis o retragere treptată a forţelor franceze din regiune.

 

În prezent, 5.100 de militari francezi sunt staţionali în Sahel, în principal în Mali, împotriva unor grupări jihadiste teroriste.

”Vom anunţa o transformare profundă a prezenţei noastre” în Sahel, a declarat el, preconizând o ”schimbare de model”.

”Forma prezenţei noastre, de operaţiune extrenă, nu mai este adaptată realităţii luptelor”, consideră Macron, fără să prezinte vreun calendar sau vreo reducere a trupelor.

Potrivit unor surse, trupele franceze în regiune ar urma să fie reduse la jumătate în doi ani. Anumite instalaţii mici urmează să fie închise la sfârşitul acestei luni.

Macron vrea să abordeze problema Sahelului la următorul summit european, prevăzut la 24 iunie, iar un summit G5 Sahel ar putea să aibă loc la începutul lui iulie.

Este vorba despre ”a trage concluzii cu privire la ceea ce nu a funcţionat”, subliniază preşeidntele francez.

”Rolul Franţei nu este de a se substitui perpetuu statelor” din Sahel, a subliniat el, refuzând ca armata franceză ”să securizeze zone” aflate sub controlul unor terorişti fără o reangajare a statelor, mai ales din partea Mali, la două săptămâni după cea de a doua lovitură de stat în această ţară.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.