Filmele "Fără zgomot 2", "Godzilla vs. Kong" şi "Peter Iepuraşul: Fugit de acasă" rulează la cinematografele Cineplexx Băneasa şi Titan de vineri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Fără zgomot 2/ A Quiet Place II", thriller post-apocaliptic semnat de John Krasinski, subtitrat în limba română, îi are în distribuţie pe Djimon Hounsou, Cillian Murphy, John Krasinski, Emily Blunt, Noah Jupe, Millicent Simmonds. 

Familia Abbott (Emily Blunt, Millicent Simmonds, Noah Jupe) şi-a părăsit casa unde au avut loc tragicele evenimente, şi este acum nevoită să înfrunte terorile lumii exterioare. Mama şi cei trei copii îşi continuă lupta pentru supravieţuire cu îndârjire, deşi creaturile care vânează după zgomote nu mai sunt singurele pericole mortale care pândesc din întuneric...

"Godzilla vd. Kong", regizat de Adam Wingard, disponibil 2D şi subtitrat în limba română, cu Alexander Skarsgård, Millie Bobby Brown, Julian Dennison, reuneşte doi adversari mitici. 

Godzilla şi King Kong se întâlnesc într-o bătălie spectaculoasă pentru secole, cu soarta lumii atârnând în echilibru. Kong şi protectorii săi întreprind o călătorie periculoasă pentru a-şi găsi adevărata casă. Alături de ei se află şi Jia, o tânără orfană cu care uriaşa gorilă a format o legătură unică şi puternică. Dar aceştia se găsesc în mod neaşteptat în calea unei Godzilla furioase care distruge tot ce-i iese în cale.

Elizabeth Debicki, James Corden, Lennie James joacă în comedia "Peter Iepuraşul: Fugit de acasă", regizat de Will Gluck, 2D, dublat în limba română. 

Aventura „Peter Iepuraşul: Fugit de acasă” îl readuce pe marile ecrane pe cel mai simpatic rozător din grădină. Bea, Thomas şi gaşca de iepuraşi au devenit o familie unită, doar Peter pare să nu îşi găsească locul, în ciuda tuturor eforturilor. Prin urmare, acesta se aventurează în afara grădinii şi ajunge într-un loc neaşteptat, în care năzdrăvănia lui este extrem de apreciată. În momentul în care familia sa riscă totul pentru a-l aduce înapoi acasă, Peter trebuie să se hotărască ce fel de iepuraş vrea să fie cu adevărat. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.