Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, anunţă că a fost lansată licitaţia pentru proiectarea drumului expres Cluj-Dej, menţionând că durata contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate este de 18 luni. "Planul este ca acest drum expres, inclus în Masterplanul General de Transport, să continue spre Bistriţa şi spre Baia Mare, bifurcându-se astfel de la Dej", afirmă el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"A fost lansată licitaţia pentru proiectarea drumului expres Cluj-Dej. Durata contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate a drumului de circa 75 de km este de 18 luni. Asta pentru că DX Cluj-Dej beneficiază de modelul nou de caiet de sarcini, al cărui şablon a fost pregătit la început de an de CNAIR, care sper să devină etalon pentru cât mai multe licitaţii pe infrastructură rutieră", a afirmat, vineri, Cătălin Drulă, într-o postare pe Facebook.

El a menţionat că pe acelaşi tip de caiet de sarcini modern au fost lansate în ultimele luni licitaţiile pentru drumurile de mare viteză Craiova-Lugoj, Bucureşti-Alexandria sau Bucureşti-Târgovişte şi pentru autostrada Făgăraş-Braşov.

"Astfel, ne asigurăm că proiectul este făcut cu cap încă de la început, că proiectarea preliminară este cât se poate de detaliată, dar lasă în acelaşi timp libertate constructorilor să ajusteze design-ul. În plus, implicarea autorităţilor locale în proiect este mai mare, iar un antreprenor serios este motivat şi susţinut prin plăţi intermediare definite corect şi corelate cu graficul de realizare a proiectului", a explicat ministrul Transporturilor.

Potrivit lui Drulă, "planul este ca acest drum expres, inclus în Masterplanul General de Transport, să continue spre Bistriţa şi spre Baia Mare, bifurcându-se astfel de la Dej".

"Cred în dezvoltarea echitabilă a regiunilor şi în proiecte începute bine, care se termină cu bine", a conchis Drulă, ataşând şi o hartă, despre care a precizat că este doar un draft şi nu reprezintă traseul final.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.