Zeci de milioane de produse defectuoase de protecţie împotriva covid-19 - măşti, geluri şi teste - au fost confiscate de peste un an de zile în Uniunea Europeană (UE), în urma unei anchete a Oficiului European de Luptă împotriva Fraudei, anunţă OLAF, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Începând din martie 2020, am anchetat şi răspuns unei ameninţări tot mai mari a produselor contrafăcute, care nu respectă normele sau care sunt periculoase”, a anunţat joi directorul general al OLAF Ville Itala, care a prezentat raportul pe 2020 al acestui jandarm antifraudă în UE.

”Iar înainte ca primul vaccin (anticovid) să fie administrat, noi am tras semnalul de alarmă împotriva unor oferte de false vaccinuri, ceea ce, din câte ştim noi, a împiedicat orice fraudă în acest domeniu, în pofida multor tentative”, a subliniat el.

Ancheta OLAF a permis conficarea a 52 de milioane de produse - geluri pentru mâini care conţineau o cantitate periculoasă de metanol, măşti care nu respctă normele, false kituri de teste - şi identificarea a 1.150 de operatori suspecţi, potrivit ultimelor date actualizate, furnizate de către serviciul de presă al OLAF.

În raportul său anual, OLAF notează că ”mulţi dintre aceşti operatori se află în afara UE” şi că ”mulţi sunt întreprinderi care, în mod oportunist, într-o încercare de a profita de pandemia (covid-19), s-au lansat într-o activitate, fără să aibă vreo experienţă în domeniu”.

”Lanţuri lungi intermediare au fost create de pe o zi pe alta, în numeroase state membre UE şi în afara (Uniunii), cu scopul de a ascunde identitatea fraudatorilor”, îngreunând identificarea acestora, precizează directorul general adjunct al OLAF Ernesto Bianchi.

140.000 DE LITRI DE GEL DIN TURCIA, CONFISCAŢI

Acţiunea jandarmului european antifraudă a permis confiscarea în 2020, în mai multe state membre UE, a aproximativ 140.000 de litri de gel pentru mâini - provenind din Turcia - care conţinea o cantitate periculoasă de metanol, o substanţă toxică, în urma unei alerte lansate de către autorităţile daneze.

OLAF a participat, de asemenea, la o operaţiune comună a serviciilor vamale din state membre UE care permis confiscarea, până în prezent, a 50 de milioane de măşti de protecţie.

Această operaţiune demonstrează importanţa unei ”mai bune coordonări” între ”autorităţile vamale şi de certificare, însărcinate să spună dacă cutare mască este de tip FFP2 sau FFP3” şi între statele membre UE, subliniază Ernesto Bianchi.

”Observăm încă multă confuzie în problema cu privire la cine trebuie să certifice, atunci când sosesc măşti într-un stat membru UE, înainte de a fi expediate către alt stat membru UE în vederea utilizării”, precizează el.

OLAF trage de asemena un semnal de alarmă cu privire la pesticide contrafăcute, care reprezintă de-acum ”până la 13,8% dintre pesticidele utilizate în UE” şi care reprezintă un pericol la adresa sănătăţii, o sursă de poluare a aerului, pământului şi apei şi o ameninţare mai ales la adresa albinelor.

În 2020, OLAF a încheiat 230 de anchete cu privire la cazuri de fraudă şi a emis 375 de recomandări adresate autorităţilor naţionale şi europene.

Oficiul colaborează de-acum cu nou înfiinţatul Parchet European, care a intrat în fucnţie la 1 iunie, de asemenea competent în lupta împotriva fraudei dar care, spre deosebire de OLAF, are puterea de a angaja urmăriri penale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.