Angajaţi ai Şantierului Naval Damen Mangalia au protestat, vineri, în faţa Ministerului Economiei, faţă de disponibilizările anunţate de conducere, 228 de persoane urmând să îşi piardă locul de muncă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Sindicatul Liber Navalistul din cadrul şantierului a transmis care sunt motivele pentru care oamenii au fost prezenţi la acest protest. 
 
"Protestăm deoarece am primit asigurări constante din partea autorităţilor române că nu vor exista concedieri colective în cadrul şantierului naval Damen Shipyards Mangalia, însă cu toate acestea am fost informaţi că 228 de persoane îşi vor pierde locul de muncă. Protestăm pentru că sunt preferaţi subcontractorii, iar propriii salariaţi sunt disponibilizaţi. Această situaţie trebuie interpretată în condiţiile în care acţionarul majoritar, statul român, s-a angajat să protejeze interesul naţional şi forţa de muncă înalt calificată existentă în cadrul companiei ori în acest moment interpretăm că sunt preferaţi lucrători din Vietnam şi de la Galaţi”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Liber Navalistul.
 
De asemenea, angajaţii de la Mangalia au protestat şi pentru că angajamentele asumate de acţionari nu au fost respectate, "numărul comenzilor este foarte redus, iar obiectivele cu privire la creşterea semnificativă a numărului de angajaţi au ca finalitate concedieri colective, toate acestea se pot realiza doar cu sprijinul nemijlocit şi absolut al Ministerului Economiei Antreprenoriatului şi Turismului".
 
Sindicatul a mai transmis că, dacă în anii trecuţi la Mangalia erau realizate zece nave pe an, în prezent nu sunt livrate nici măcar trei nave pe an. 
 
"Protestăm pentru că managementul şantierului nu fructifică avantajele competitive de care dispune şantierul naval din Mangalia în condiţiile în care în anii anteriori acesta era lider la nivelul Uniunii Europene pe segmentul de nave comerciale astfel că de la 10 nave pe an, în momentul de faţă nu mai sunt livrate nici măcar 3 nave pe an. Protestăm pentru că în momentul de faţă şantierului naval Damen Shipyards Mangalia i se aplică prevederile Ordonanţei nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare situaţie care afectează semnificativ negocierea contractului colectiv de munca la nivel de unitate”, a precizat sursa citată. 
 
Sindicatul Liber Navalistul a menţionat că numărul angajaţilor de la şantierul naval Mangalia a scăzut, ajungând la 1.935 de persoane. 
 
"Numărul salariaţilor a scăzut constant, în momentul de faţă ajungând la 1.935 de persoane. Scăderea încrederii în viitorul şantierului, nivelul salarial redus, deloc competitiv în comparaţie cu alte şantiere navale din Europa au constituit motivaţii puternice pentru salariaţii din Damen Shipyards Mangalia care, săturaţi să mai aştepte, şi-au căutat viitorul în alte părţi sau au incetat activitatea. De asemenea, pe platforma societăţii îşi desfăşoară activitatea un număr de aproximativ 500 de salariaţi ai firmelor subcontractoare, cât şi aproximativ 270 de salariaţi delegati de la Damen Galaţi. În tot acest context statul va face ce ştie mai bine la Damen Shipyards Mangalia şi anume restructurare prin concediere”, a mai precizat sindicatul. 
 
Acesta susţine că direcţia în care se îndreaptă şantierul nu este una benefică nici pentru angajaţi, nici pentru statul român. 
 
"Şantierul naval Damen Shipyards Mangalia are ca acţionar majoritar statul român, iar managementului acestuia este delegat acţionarului minoritar în baza unui contract de management. Este mai mult decât evident că şantierul naval Damen Shipyards Mangalia nu se îndreaptă către o direcţie benefică atât pentru salariaţi, cât şi pentru statul român. Nu putem trece cu vederea faptul că statul român, prin intenţia de a concedia colectiv o parte din salariaţii din şantierul naval Damen Shipyards Mangalia, contravine propriilor principii asumate în contractul de management respectiv protejarea interesului naţional şi forţa de muncă înalt calificată. Nivelul salarial redus, scăderea continuă a numărului de salariaţi şi a cifrei de afaceri respectiv a numărului de comenzi reprezintă dovezi clare şi concrete care justifică dezinteresul statului român (acţionarul majoritar) cu privire la viitorul şantierului naval din Mangalia pe de o parte dar şi pentru comunitatea din Mangalia deoarece aceasta se bazează semnificativ pe viitorul şantierului naval Damen Shipyards Mangalia”, a explicat Sindicatul Liber Navalistul.
 
Sindicaliştii au venit şi cu o serie de propuneri. Ei solicită adoptarea unor măsuri de evitare a restructurării forţei de muncă din cadrul şantierului naval Damen Shipyards Mangalia; acordarea unei priorităţi semnificative propriilor salariaţi şi reducerea lucrului cu entităţile subcontractoare; implicarea acţionarilor societăţii Damen Shipyards Mangalia pentru contractarea de noi comenzi de construcţii de nave, reparaţii, reconversii de nave pentru asigurarea frontului de lucru corespunzător capacităţii de producţie de care beneficiază şantierului naval din Mangalia; reducerea fiscalităţii la nivelul sectorului construcţii nave în vederea asigurării unui nivel de competitivitate adecvat realităţilor pieţei globale dar şi a unei rezilienţe conforme cu provocările societale viitoare; respectarea obiectivelor regăsite la nivelul contractului de management precum şi a planurilor operaţionale agreate, adică atingerea numărului de 3.000 de salariaţi în cadrul Damen Shipyards Mangalia.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.