Consiliul Judeţean Prahova, instituţie ai cărei reprezentanţi au fost implicaţi, de-a lungul timpului, în dosare de corupţie, anunţă că solicită bani europeni pentru implementarea unei strategii anti-corupţie la nivelul instituţiei, strategie prin care să se ajungă la „creşterea transparenţei, eticii şi integrităţii”. Anunţul vine şi în plin scandal legat de falsificarea procesele verbale de consemnare a rezultatelor voturilor pentru alegerea primarului, Consiliului Local, Consiliului Judeţean şi preşedintelui Consiliului Judeţean într-o comună din judeţ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Consiliul Judeţean Prahova a anunţat joi că a depus o cerere de finanţare pentru proiectul “Măsuri active de prevenire a corupţiei prin acţiuni de educare şi conştientizare la nivel instituţional la nivelul judeţului Prahova”, în cadrul Apelului POCA/924/2/2 – „Creşterea transparenţei, eticii şi integrităţii în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, titlul CP15/2021 Sprijinirea măsurilor referitoare la prevenirea corupţiei la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice locale, având ca obiectiv specific creşterea transparenţei, eticii şi integrităţii în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice”.
„Prin acest proiect se urmăreşte creşterea transparenţei, eticii şi integrităţii la nivelul Consiliului Judeţean Prahova, prin implementarea unor mecanisme care să faciliteze punerea în aplicare a cadrului legal în domeniul eticii şi integrităţii, îmbunătăţirea cunoştinţelor şi a competenţelor personalului propriu şi a unităţilor administrativ teritoriale din judeţ, precum şi implementarea de mecanisme de cooperare cu societatea civilă”, transmite CJ Prahova printr-un comunicat de presă.
În cadrul acestui proiect, 60 de persoane  - funcţionari publici, personal contractual, aleşi locali - vor fi „pregătiţi profesional în cadrul unor programe pentru prevenirea corupţiei pentru angajatii care, prin prisma atribuţiilor de serviciu, sunt expuşi riscului corupţiei”, menţionează instituţia. 
Instituţia are în vedere realizarea unui „manual care să cuprindă, în mod explicit, toate procedurile în domeniul eticii şi integrităţii la nivelul Judeţului Prahova”. 
Consiliul Judeţean solicită pentru implementarea acestui proiect suma de 383.303,68 lei, finanţare nerambursabilă, reprezentând 98% din valoarea totală. Contribuţia proprie a Judeţului Prahova va fi de 2% din valoarea totală a proiectului, adică 7.882,52 lei.
Proiectul este depus în contextul în care angajaţi din conducerea instituţiei au fost implicaţi de-a lungul timpului în dosare de corupţie. Astfel, dosare deschise DNA Ploieşti vizează doi foşti preşedinţi ai Consiliului Judeţean Prahova. Respectiv Mircea Cosma (PSD) şi Florin Serghei Anghel (fost lider local al fostului PDL). De asemenea, un fost vicepreşedinte al CJ Prahova, Mircea Roşca, a fost condamnat penal pentru trafic de influenţă, însă sentinţa i-a fost anulată în baza deciziei CCR referitoare la neconstituirea de către Instanţa supremă a completurilor specializate pentru judecarea infracţiunilor de corupţie. De asemenea, un alt fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Radu Ionescu, trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită, a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare, el fiind obligat să returneze suma de 101.000 lei, reprezentând contravaloarea unei maşini pe care pretins-o şi primit-o drept mită. Ionescu şi-a recunoscut faptele în faţa procurorilor.
Anunţul privind implementarea proiectului privind strategia anti-corupţie la nivelul CJ Prahova este făcut în contextul în care procurorii au reţinut 17 persoane, inclusiv pe primarul liberal al comunei Ciorani, acuzate că au falsificat procesele verbale de consemnare a rezultatelor voturilor pentru alegerea Primarului, Consiliului Local, Consiliului Judeţean şi Preşedintelui Consiliului Judeţean, inserând în aceste înscrisuri date neconforme cu realitatea.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.