Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat, miercuri seară, că alocaţiile trebuie majorate şi vor fi majorate, însă acestea trebuie completate de alte servicii care să vină în sprjiul familiilor vulnerabile. ”Sunt copii în România care nici măcar nu miros alocaţiile”, a afirmat ministrul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Raluca Turcan a vorbit, miercuri seară, la România TV, despre alocaţii şi sprijiirea categoriilor vulnerabile de persoane.

”Sunt copii în România care nici măcar nu miros alocaţiile pe care  statul le dă pentru că părinţii sau aparţinătorii le cheltuie pe altceva”, a afirmat ministrul Muncii.

Raluca Turcan este de acord că alocaţiile trebuie să crească, dar vorbeşte şi de alte servicii: ”Da, alocaţiile trebuie majorate şi le  vom majora. Va exista un calendar clar, nu doar de dublare, ci de creştere constantă a acestor alocaţii, dar prioritatea noastră acum este ca orice majorare de alocaţii să fie completată şi de alte servicii care sprijină  şi copiii şi familiile să iasă din sărăcie”.

”Dacă sunt familii care triesc din alocaţie, acestea trebuie sprijiite, fie cu asistenţă socală mai bună, de calitate, fie cu găsirea de locuri de muncă”, a adăugat ministrul.

Deputatul liberal Florin Roman a afirmat, luni seară, că ”foarte mulţi din zona rurală fac mulţi copii şi alocaţia devine principala formă de sursă de venit a familiei, care nu se duce în educaţia copilului”. Roman afirmă că banii ajung în zona consumului de alcool şi tutun, iar oferirea de tichete pentru aliente călătorie, îmbrăcăminte ar putea fi o soluţie bună.

Guvernul a decis ca alocaţiile să fie majorate doar la 1 ianuarie 2022, nu la 1 iulie 2021.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.