Grupul german auto Volkswagen anunţă miercuri că a fost inculpat cu privire la ”înşelătorie” în Franţa, la o zi după inculparea Renault, într-o anchetă cu privire la fraudarea controalelor împotriva poluării unor generaţii vechi de motoare diesel, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Gigantul german al automobilului contestă ”orice prejudiciere” a consumatorilor francezi.

Scandalul ”dieselgate”, în urma căruia au avut loc acţiuni în justiţie în numeroase ţări, a costat deja Volkswagen 30 de miliarde de dolari, în mare parte în Statele Unite, unde grupul german a pledat vinovat de fraudă în 2017.

O sursă judiciară a confirmat AFP inculparea Volkswagen la 6 mai cu privire la ”înşeătorie privind calităţile substanţiale ale unei mărfi care antrenează un pericol pentru sănătatea omului sau animalelor”.

Potrivit acestei surse judiciare, Volkswagen a fost plasat ”sub control judiciar şi are obligaţia să depună o cauţiune în valoare de zece milioane de euro şi de a constitui o siguranţă sub forma unei garanţii bancare în valoare de 60 de milioane de euro”.

Volkswagen a recunoscut în toamna lui 2015 că a echipat 11 milioane de vehicule diesel cu un program informatic care ascunde emisii ce depăşesc uneori de 40 de ori nivelul autorizat.

ANCHETE ÎNCETINITE

Anchete în acest scandal au fost mult timp încetinite din cauza unei bătălii judiciare la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), care a confirmat, la sfârşitul lui 2020, ilegalitatea programuluiinformatic al Volkswagen.

”Procedura împotriva Volkswagen AG s-a încheiat în Germania în 2018 cu plata unei amenzi în valoare de un miliard de euro cu privire la acuzaţii asemănătoare, inclusiv privind vehicule comercializate în Franţa”, subliniază societatea într-un comunicat transmis AFP de către avocatul Nicolas Huc-Morel.

”Volkswagen AG consideră că faptele examinate de justiţia franceză sunt incluse şi identice celor deja tranşate în Germania, însă judecătorii de instrucţie ne-au răspuns că este necesar, în opinia lor, să continue investigaţiile înainte de a se pronunţa definitiv cu privire la acest subiect”, declară AFP Huc-Morel.

Societatea a contestat deja această analiză a magistraţilor la camera de Instrucţie a Curţii de Apel din Paris. Acest recurs este în curs de examinare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.