Romsilva anunţă, luni seară, că Cascada Bigăr s-a prăbuşit din cauze naturale. Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Romeo Dunca, s-a declarat şocat când a aflat vestea şi a afirmat că era cel mai vizitat loc din judeţ. Un ghid de turism a afirmat, luni seară, că Cascada Bigăr s-a prăbuşit după ce apa din izbucul care alimenta cascada a fost deviată pentru o păstrăvărie. În replică, Romsilva a transmis că păstrăvăria a fost construită în perioada 1986-1988, iar în ultimii 33 de ani nu s-au făcut niciun fel de intervenţii în zonă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Ghid de turism, despre prăbuşirea Cascadei Bigăr: Apa din izbucul care alimenta cascada a fost deviată pentru o păstrăvărie / Romsilva: Păstrăvăria, construită în perioada 1986-1988. Cascada Bigăr s-a prăbuşit din cauze naturale - VIDEO

UPDATE: ”Sunt şocat, îmi pare rău. Era cel mai vizitat loc din judeţul nostru. O să analizăm ce este de făcut, dar cu natura nu te joci. E un fenomen normal, ne întristează pentru că aducea multă atenţie şi interes pentru zona noastră, dar Caraş- Severin are multe locuri frumoase şi vă invităm să le vizitaţi”, a declarat Romeo Dunca, luni seară, pentru News.ro. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Avem, din păcate, şi o veste neplăcută. Cascada Bigăr, una dintre cele mai frumoase obiective turistice din Parcul Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa, s-a prăbuşit astăzi din cauze naturale”, a transmis, luni seară, Romsilva, pe pagina de Facebook.

Sursa citată a precizat că travertinul şi muşchii care s-au acumulat în timp, au crescut în dimensiuni şi greutate, iar cascada a cedat sub propria greutate.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.