Palatul Buckingham a refuzat să angajeze în posturi la birou sau în funcţii de rang înalt ”imigranţi de culoare sau străini” cel puţin până la sfârşitul anilor '60 şia obţinut derogăride la legi împotriva discriminării, dezvăluie The Guardian, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cotidianul a descoperit, într-o anchetă cu privire la folosirea procedurii consimţământului regal - potrivit căreia monarhul britanic îşi dă unda verde oricărei legi care îi efectează prerogativele sau interesele înainte să fie dezbătută de către deputaţi -, că Buckingham Palace a negociat clauze care o scuteau pe regina Elizabeth a II-a şi pe casa sa de la legea adoptată în 1968 împotriva discriminării.

Într-o notă de la arhivele naţionale, o funcţionară de la Ministerul de Interne povesteşte cum unul dintre consilierii de cel mai înalt rang al reginei, Lord Tryon, i-a spus că palatul nu foloseşte persoane care provin din minorităţi etnice în posturi la birou.

Lord Tryon declara că platul avea să-şi dea acordul proiectului de lege împotriva discriminării pe bază de rasă, dacă avea să beneficieze de derogări similare celei a corpului diplomatic, care putea să respingă o candidatură, în cazul în care persoana respectivă îşi avea reşedinţa în Regatul Unit de mai puţin de cinci ani.

PALATUL BUCKINGHAM, SCUTIT DE LA LEGEA ÎMPOTRIVA DISCRMINĂRII RASIALE

Angajarea unor ”persoane de culoare în posturi obişnuite de slujitori” era în schimb autorizată, se arată în această notă.

Inclusiv în prezent, regina Elizabeth a II-a şi casa regală sunt scutite în mod oficial de la această lege împotriva discriminării rasiale.

Însă atât suverana, cât şi casa regală se conformează ”din principiu şi în realitate”, a declarat joi AFP un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham.

”Acest lucru se reflectă în diversitatea, incluziunea şi deminitatea” practicilor familiei regale, dă asigurări palatul.

”Afirmaţii în baza unei relatări de mâna a doua a unei conversaţii care datează de acum peste 50 de ani nu trebuie să fie folosite pentru a se trage concluzii cu privire la felul în care se petrec lucrurile azi”, adaugă palatul.

Aceste dezvăluiri intervin la doar câteva luni după ce prinţul Harry - al şaselea în ordinea succesiunii la tron - şi soţia sa metisă Meghan Markle au acuzat familia regală de rasism, într-un interviu-şoc la televiziunea americană.

Intervievaţide starul Oprah Winfrey, cei doi ”Sussex” au declarat că un membru al familiei regale, pe al cărui nume nu l-au dezvăluit, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de culoarea pe care urma să o aibă pielea fiului lui Archie,

Prinţul William, fratele lui Harry, care ar putea devebi într-o zi rege, a apărat instituţia, argumentând că familia regală ”nu este deloc ofamilie rasistă”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.